Peste o treime din românii care au achiziţionat în acest an un autoturism nou au ales culoarea argintie sau gri. Mai nou însă, albul şi negrul apar cu o frecvenţă crescândă în opţiunile clienţilor. Alegerea culorii a fost întotdeauna o temă principală de discuţie atunci când românii au luat decizia de a cumpăra un autoturism. Mai ales dacă este vorba despre un automobil nou, pentru că majoritatea amatorilor de vehicule de ocazie sunt mai curând interesaţi de preţ şi de
Peste o treime din românii care au achiziţionat în acest an un autoturism nou au ales culoarea argintie sau gri. Mai nou însă, albul şi negrul apar cu o frecvenţă crescândă în opţiunile clienţilor.
Alegerea culorii a fost întotdeauna o temă principală de discuţie atunci când românii au luat decizia de a cumpăra un autoturism. Mai ales dacă este vorba despre un automobil nou, pentru că majoritatea amatorilor de vehicule de ocazie sunt mai curând interesaţi de preţ şi de starea tehnică.
De ani buni, şoselele şi parcările din România au devenit tot mai gri, iar această stare de fapt pare să se prelungească şi în 2009. Conform datelor furnizate revistei Capital de Registrul Auto Român, în acest an au fost înmatriculate aproape 80.000 de autoturisme noi şi second-hand de culoare gri sau argintie. Motivul este lesne de înţeles, mai ales dacă ne referim la piaţa maşinilor de ocazie. Majoritatea şoferilor se tem de o depreciere rapidă şi majoră a preţului maşinii cauzată de micile zgârieturi, ciupituri sau pete apărute pe vopsea, iar culoarea gri ascunde cel mai bine aceste probleme sau se poate retuşa fără a lăsa urme vizibile. Şi pentru cumpărătorii de maşini noi prima grijă este păstrarea pentru cât mai mult timp a aspectului exterior al vehiculului.
Termenul de livrare bate culoarea
În urmă cu câţiva ani, alegerea culorii albe la cumpărarea unei maşini echivala cu încercarea