Peste o sută de copii se antrenează zilnic în bătrânul bazin „Floreasca“. O fac cu multă pasiune deşi pregătirea e dură, iar condiţiile nu sunt dintre cele mai bune. Porţile, de pildă, se folosesc doar la meciuri! Puştii mai mult înoată pe culoare. Cu mingea lucrează abia pe final. Porţile sunt de lemn se folosesc doar la meciuri...
O zi de noiembrie obişnuită într-un oraş ca Bucureştiul ce se pretinde a fi capitală europeană. Privit din exterior bazinul „Floreasca" pare o clădire banală. Îţi atrag atenţia doar câţiva muncitori care lucrează la izolaţia clădirii.
Cu un buget de criză se încearcă să se mai cârpească bătrâna construcţie. „Am reparat acoperişul. Acum încercăm să izolăm clădirea, măcar în partea din faţă. Am fi făcut noi mai mult, însă nu avem de unde. De refacerea bazinului nu poate fi vorba acum. E singurul operaţional din Bucureşti şi toate echipele se antrenează aici", ne spune omul care răspunde de respectiva incintă, administratorul Gabriel Artene.
Antrenament fără porţi
Cu toate că este 8 dimineaţa, lângă bazin se află deja câteva grupe de copii. Se lucrează pe culoare, inelele despărţitoare fiind montate.
Porţile sunt undeva pe margine. Cineva, venit cu copilul, ne explică situaţia: „Din câte am auzit Federaţia de Polo a cerut să nu se folosească porţile până pe 1 ianuarie. Sunt din lemn şi le este teamă să nu se rupă. Oricum e ciudat să te antrenezi pentru acest sport doar înotând. De parcă polo-ul s-ar juca pe un culoar".
Puştii nu ţin însă cont de sărăcia în care sunt nevoiţi să se pregătească. Înoată sârguincioşi, lungime după lungime de bazin. Mircea, Radu, Silviu, Andrei, George şi ceilalţi par să nu fie deranjaţi nici de lumina destul de slabă - la antrenamente se folosesc doar 50% din reflectoarele existente.
Ei îşi văd sârguincioşi de treabă supravegheaţi de antrenorii lor. Din când în când
