Trei preşedinţi, cinci mandate, 20 de ani. „Evenimentul zilei” vă propune o rememorare a momentelor importante din scurta istorie contemporană postcomunistă a României.

Fără pretenţii de manual, în câteva rânduri, dar cu bunele şi relele oamenilor politici care au marcat decisiv istoria recentă, preşedinţii României. Demersul nostru are relevanţă acum, în ziua alegerilor, pentru că, o arată două decenii, şeful statului joacă de fiecare dată un rol important. Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu au marcat fiecare câte o epocă, complet diferită.

Totul a început în decembrie 1989, când Revoluţia l-a eliminat fizic pe primul preşedinte nominal, Nicolae Ceauşescu, lăsând loc unui val de schimbări care avea să vină mai greu decât ne-am fi aşteptat atunci.

ION ILIESCU

Mandatul cu lămpaş (1990-1996)

Pentru că Revoluţia rămâne o enigmă incomplet elucidată, vom începe „istoria” cu ianuarie 1990, când deja ţara era condusă de ad-hocul Front al Salvării Naţionale.

Primele şase luni de democraţie au fost probabil cele mai importante. S-au reînfiinţat partidele istorice, s-au repatriat personalităţi politice active în exil, în timp ce FSN, fără o ideologie propriu-zisă, a devenit formaţiune politică.

În termen de săptămâni, eşichierul a fost ocupat şi s-au aprins primele duşmănii. De o parte liberalii, ţărăniştii şi în general partidele istorice, de cealaltă FSN, care aduna disidenţii şi rămăşiţele de cadre necompromise ale fostului PCR şi care deţinea frâiele administraţiilor centrale şi locale.

18 FEBRUARIE 1990. Prima venire a minerilor la Bucureşti. 4.000 de mineri “apără” Televiziunea de “forţele ostile”, la apelul lui Ion Iliescu

11 MARTIE 1990. Este adoptată Proclamaţia de la Timişoara. La punctul 8, foştilor demnitari comunişti li se interzice