Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: Avem „zebră“ în câmp, în oraş nu

Publicat in Adevarul, duminică 22 noiembrie 2009 ·

Pe strada Pucheni din sectorul 5, la capătul Bucureştiului, este trasată o trecere de pietoni.

„Zebra“ înconjurată de câmp este perfect marcată şi semnalizată cum nici în zonele aglomerate din centrul oraşului nu găsim. Strada Pucheni aparţine sectorului 5 al Capitalei şi leagă Bucureştiul de Drumul Bragadiru. Până acum aproximativ trei ani, această stradă făcea parte dintre cele câteva zeci de drumuri ale Capitalei neasfaltate, pline de gropi, pe care fiecare ploaie îl făcea imposibil de circulat.

„Era un drum groaznic. Drum de ţară situat în câmp, dar cu nume şi statut de stradă. L-au asfaltat cam acum trei ani“, spune Rodica Voicu, o locuitoare din cartierul Rahova.

Astăzi, pe porţiunea din câmp a acestei străzi, cu aproximativ 4 metri înainte de terminarea asfaltului, este trasată o trecere de pietoni cu indicator, aşa cum nu găseşti în multe zone din Capitală.

Printre gunoaiele şi maidanezii din zonă, câteva persoane s-au instalat în adăposturi create de ei din placaje, scânduri şi celofan. „Cine să treacă regulamentar? Păi suntem în câmp. Nici n-am băgat de seamă! Aici se termină şi asfaltul. Nu ştiu de ce or fi făcut-o, poate pentru că ştiu că îşi vor face oamenii case pe-aici în câţiva ani“, se miră Cornel, un tânăr care locuieşte într-un adăpost improvizat din zonă.

Jumătate dintre „zebrele“ din Capitală lipsesc

În timp ce unele zone sunt marcate cu treceri de pietoni, altele, intens circulate, sunt lipsite de astfel de semne.

„Trecerea de pietoni este amplasată corect din punctul de vedere al proiectului. A fost trasată când a fost asfaltat drumul. Situaţia e haioasă pentru că se află la câţiva metri de terminarea asfaltului şi în plin câmp“, spune un agent al Poliţiei Rutiere.

Din cele aproximativ 4.700 de treceri de pietoni din Capitală, 2.000 nu mai sunt sau nu au fost niciodată marcate. Zebrele şterse repre

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 9 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 4 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 2 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 5 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 4 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 8 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 6 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-6°
dum.

-6°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°