O selecţie de fotografii realizate de şase puşcăriaşe de la Penitenciarul de Femei Târgşor va fi expusă la Teatrul Nottara în cadrul Festivalului Naţional de Teatru al Deţinuţilor (25 - 26 noiembrie). Expoziţia va fi coordonată de fotograful Cosmin Bumbuţ care a realizat o selecţie din 14.000 de fotografii realizate de deţinute. Ştefania G., Y. Z., Klein T., Simona D., Cosmo şi Mariana Clipa, deţinute de la Penitenciarul Târgşor, au participat în acest an, în perioada iulie - august, la un atelier de fotografie susţinut de Cosmin Bumbuţ în închisoare.
Ele au primit aparate de la magazinul de echipamente foto F64 şi, timp de două luni, au putut fotografia în interiorul penitenciarului. Bumbuţ e încântat de elevele lui puşcăriaşe: "Am fost uimit după primul curs: fetele făcuseră deja câteva fotografii bune pentru o expoziţie…dar au continuat să evolueze şi, la sfârşitul proiectului, mi-a fost foarte greu să fac selecţia. Am ales dintre 14 000 de fotografii". O parte dintre fotografiile făcute de deţinute se vor regăsi şi în primul număr al revistei de fotografie Punctum, lansată de Cosmin Bumbuţ.
(D.B.)
O selecţie de fotografii realizate de şase puşcăriaşe de la Penitenciarul de Femei Târgşor va fi expusă la Teatrul Nottara în cadrul Festivalului Naţional de Teatru al Deţinuţilor (25 - 26 noiembrie). Expoziţia va fi coordonată de fotograful Cosmin Bumbuţ care a realizat o selecţie din 14.000 de fotografii realizate de deţinute. Ştefania G., Y. Z., Klein T., Simona D., Cosmo şi Mariana Clipa, deţinute de la Penitenciarul Târgşor, au participat în acest an, în perioada iulie - august, la un atelier de fotografie susţinut de Cosmin Bumbuţ în închisoare.
Ele au primit aparate de la magazinul de echipamente foto F64 şi, timp de două luni, au putut fotografia în interiorul penitenciarului. Bumbuţ e încântat de elevele lui puşc