Andreea şi Vali Iorga aveau aproape 25 de ani în 1989.
"Tocmai ce primisem un apartament, în acelaşi cartier cu părinţii mei. Aveam credit la CEC şi plăteam rate. Fetiţa noastră, Simina, avea pe atunci 5 ani, şi cele mai multe amintiri din perioada aia sunt legate de ea. Fiind primul şi singurul nostru copil, i-am urmărit copilăria şi maturizarea cu fascinaţie. Eram foarte tineri...
Era ca un burete. Întotdeauna a fost inteligentă şi iute. Am înscris-o la grădiniţă în anul acela şi îmi aduc aminte că, din prima zi, ne-a venit acasă cu frânturi de poezii despre Ceauşescu. Am întrebat-o cine a învăţat-o şi ne-a spus senină - «Tovarăşa! Ne-a citit azi!»", povesteşte Andreea.
"Vă daţi seama că, pe vremea aia, să ai un copil ca un magnetofon, care înregistrează şi redă cu acurateţe tot ce aude, nu era întotdeauna un lucru bun. Într-o seară, de exemplu, eram cu ea la administraţie, să plătesc întreţinerea. Ca de obicei, la ora respectivă, s-a întrerupt curentul. Nici unul dintre vecinii mei, care erau la coadă, n-a zis nimic. Aşteptam cu toţii, cuminţi, ca administratorul să scoată din sertar o lumânare pe care să o aprindă pe masă şi să-şi continue treaba. În liniştea aia, în care toţi bombăneam în gând, s-a auzit glasul cristalin al Siminei mele, zicând nervoasă - «Mama voastră de comunişti împuţiţi!». Asta era vorba lui taică-su, Dumnezeu să-l odihnească, care avusese de tras din pricina re-gimului. În secunda aia am îngheţat. Era întuneric, am strâns-o puternic de mână pe Simina şi ea mi-a strigat - «Stai, măi, tati, că mă doare!». Nimeni nu scotea un sunet. După câteva secunde, care mie mi s-au părut un ceas, s-a aprins lumânarea pe masa administratorului. Am văzut privirile uluite şi speriate ale vecinilor mei şi mi-a venit să fug.
Da' unde să te duci? Administratorul se uita când la mine, când la fetiţa mea pe
