Mi-am găsit maşina zgâriată, într-o dimineaţă, săptămâna trecută. N-am parcat pe locul nimănui, n-am blocat nici un trotuar, nici nu am cunoştinţă despre cineva care să-mi poarte pică. Bănuiesc că a fost unul care a trecut pe stradă şi a vrut să verifice dacă i s-a tocit cheia. Sau poate doar unul care se plictisea şi a vrut să-şi impresioneze prietenii, iubita, ego-ul. Habar n-am ce l-a mânat în luptă, nici nu mă interesează. Important e că omul ăsta există. Sub milioane de chipuri şi de identităţi, el există în România.

Nu-mi pare rău de maşină, zău, dar e trist.Viitorul aparţine celor din poza de mai sus. Zilele acestea ne dăm de ceasul morţii să- judecăm dacă Băsescu şi Geoană sunt buni să mâne România întru propăşirea neamului, dacă sunt sinceri, dacă reprezintă vreun grup de interese, dacă le pasă de popor, dacă viitorul poate fi lăsat pe mâna lor. Poate că acela care va câştiga va duce ţara asta pe drumul bun al ieşirii din criză, va numi un guvern competent, va convinge partidele să urmărească într-o proporţie mai mare scopul naţional, mai puţin pe cel de gaşcă. Poate că da, în felul acesta va fi un preşedinte salvator, deşi mă îndoiesc că este vreunul în stare. Dar ne salvează el şi de români? Îl va învăţa pe cel care se distrează zgâriind cu cheia o maşină (nu e doar cazul meu, uitaţi-vă cu atenţie în jur, pare că îndeletnicirea aceasta este o formă de artă, iar fiecare parcare e o uriaşă expoziţie) că aceea este proprietatea altcuiva? Chiar şi concentrându-se asupra unui sistem de educaţie modern şi sănătos, tot ar fi slabe speranţele.

Am citit recent un interviu, în Evenimentul Zilei, cu Neagu Djuvara.

Ne-ar trebui cel puţin o sută de ani. Trei generaţii pentru normalitate. Iar asta e o lege universală: în trei generaţii se schimbă o civilizaţie, să ştiţi. E foarte curios, dar mentalităţile ţin, în ultimă instanţă, de legi fizio