Pentru Aurelian, filmatul reprezintă o adevărată artă, care cere multă muncă, precizie şi imaginaţie. Arădeanul mărturiseşte că s-a îndrăgostit de filmat, respectiv fotografiat, încă din copilărie. Dacă la început totul a fost o joacă, în urmă cu patru ani Aurelian s-a hotărât să-şi accentueze talentul şi să se implice tot mai mult în viaţa arădenilor.
„De ce spun că fac parte din viaţa celor din jurul meu? Pentru că reuşesc să le aduc un strop de fericire prin munca mea, iar acest lucru îmi aduce cele mai mari satisfacţii. Experienţa de cameraman acumulată în ultimii patru ani m-a ajutat să-mi dezvolt pasiunea la care visam de mic copil”, a explicat arădeanul.
Pune suflet în fiecare filmare
Aurelian recunoaşte că îi place foarte mult ceea ce face, iar atunci când este chemat la vreun eveniment să filmeze sau să pozeze nu se gândeşte decât la faptul că trebuie să depună o muncă de calitate şi care să fie pe placul clientului.
„Ador ceea ce fac. Nu mă interesează dacă în momentul în care mă apuc să prelucrez nişte filmări, urmează să-mi petrec ore în şir în faţa calculatorului. Oricât de migăloasă ar fi această pasiune, sunt mândru că mă pot ocupa de ea cu foarte multă seriozitate”, a continuat Aurelian Suciu. Cât e ziua de lungă, Aurelian stă în faţa calculatorului, se pune în temă cu ultimele noutăţi apărute în domeniul echipamentelor de filmat şi îşi pune imaginaţia la contribuţie pentru a prelucra filmările, pe gustul clienţilor.
Aparatură de 4.000 de euro
„Cea mai mare bucurie în această pasiune ţi-o oferă clienţii la care ai fost invitat să filmezi. Dacă îi vezi pe ei fericiţi şi mulţumiţi de munca pe care ai depus-o, nu mai ai nevoie de nimic”, a mărturisit arădeanul.
Dacă la început Aurelian împrumuta de la diferite firme sau prieteni aparatura electronică pentru a putea merge