Trei hârtii şi o ştampilă - acestea au fost ieri lucrurile cele mai de preţ ale românilor. Fie că au făcut-o pentru o găleată de apă, fie pentru un pix şi o plasă de plastic goală ori, poate, chiar din convingere, doljenii şi-au exercitat ieri dreptul de a-şi alege preşedintele şi a vota referendumul.
Toamnă blândă, cu flori ruginii în porţi. O duminică aparent liniştită, fără nici o sărbătoare importantă. Doar afişele, bannerele, steagurile şi lozincile anunţă schimbarea de program: astăzi sunt alegerile. Singura duminică în care biserica e uitată, cumpărăturile - amânate şi treburile gospodăreşti - lăsate de izbelişte. Unica zi în care românii - aici, doljenii - au o singură datorie cetăţenească: să voteze.
„Dacă era Ceauşescu, pe el îl votam!“
Podari, Secţia numărul 534. În urma omului, femeia îşi potriveşte mai bine basmaua verde, de biserică. Întâi predă buletinul vechi, învelit în coperte de plastic, oamenilor importanţi de la masă. Măsurând fiecare mişcare a soţului, răsuceşte şovăitor, în mânile muncite, pixul ieftin. Comisia îi arată cu degetul rândul unde să semneze. Bătrâna se apleacă, pune vârful pixului în spaţiul indicat, ridică privirea întrebător, apoi zgârie hârtia, tremurat: Panduru Ioana. Mulţumită, aşteaptă cuminte, netezind flanelul albastru închis până la gât. Primeşte ca pe un lucru de preţ trei bucăţi de hârtie şi o ştampilă bine înmuiată în tuş. Se îndreaptă spre una dintre cabinele cu perdeluţe albastre - neapărat lângă cea a soţului. Trec câteva secunde. Poate chiar un minut. Bărbatul iese primul, păşind mândru, cu pălăria înfiptă pe creştet. În urmă apare şi muierea, la fel de şovăitoare, potrivindu-şi paşii după ai lui. Îndoaie amândoi cu grijă colţurile buletinelor de vot, străduindu-se să fie cât mai drepte, după care le strecoară în cele trei urne de lemn. Se întorc la masă, îşi recuperează actele de id