Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călătorii pe pământ, în aer şi în apă

Publicat in Adevarul, luni 23 noiembrie 2009 ·

Luni, 30 noiembrie , Primul volum al colecţiei „Prima mea Enciclopedie cu Winnie Ursuleţul şi prietenii săi“ va fi difuzat împreună cu “Adevărul”, la preţul de 11,99 lei.

Începută cu „Păsările", encicliopedia pentru copii va avea 15 volume, esenţiale pentru educaţia copiilor.

Ideile care au condus editarea acestei enciclopedii au fost atractivitatea şi uşurinţa înţelegerii explicaţiilor.

Noutatea ei constă în faptul că toate subiectele avute în vedere, păsările, în acest prim volum, mamiferele, insectele sau vieţuitoarele marine în alte volume, sunt prezentate în conexiune cu mediul în care trăiesc, oferind astfel o imagine de ansamblu a lumii.

Textele simple şi amuzante însoţesc imagini spectaculoase, de mari dimensiuni, care permit copiilor să-şi imagineze speciile, dar şi zonele geografice despre care află pentru prima dată.

Cartonate, cu coperta buretată şi celofanată, şi în întregime color, volumele enciclopediei sunt şi un minunat dar de Moş Niculae şi de Crăciun.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan vine cu „interpretarea” lui: Decizia Curții de Apel Ploiești este una „eronată”

HotNews acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, care candidează ca independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a afirmat joi că decizia Curții de Apel Ploiești este una „eronată”, ce poate să fie întoarsă de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Cit

„Vladimir, OPREŞTE-TE!” îi cere Trump lui Putin, într-o critică rară, după atacul mortal din Kiev

News.ro acum 10 ore
Preşedintele Donald Trump a i-a adresat joi lui Vladimir Putin o rară şarjă critică, cerându-i liderului rus, într-o postare cu litere mari pe Truth Social, să se „OPREASCĂ!” după cel mai grav atac rusesc de anul acesta asupra Kievului, capitala Ucr

Lista zonelor din județul Constanța unde se întrerupe furnizarea energiei electrice vineri, 25 aprilie 2025

Ziua Constanta acum 5 ore
Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de si

Anunțul premierului Marcel Ciolacu Sâmbătă, 26 aprilie 2025, zi de doliu național în memoria Sanctității Sale Papa Francisc

Ziua Constanta acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că sâmbătă va fi zi de doliu național în România în memoria Sanctității Sale Papa Francisc, arătând că acesta este o „decizie ce arată respectul profund pentru pentru deschiderea totală și căldura arătată permanent

Alina Gorghiu, despre decizia Curţii de Apel Ploieşti: Povestea de azi este despre cum un judecător neprofesionist decredibilizează întregul sistem de justiţie. CCR nu se supune legii contenciosului administrativ

News.ro acum 6 ore
Fostul ministru al Justiţiei Alina Gorghiu spune că decizia de joi a Curţii de Apel Ploieşti, care anulează hotârârea Curţii Constituţionale privind anularea alegerilor prezidenţiale, este despre cum „un judecător neprofesionist decredibilizează înt

Atac cu cuțitul într-un liceu din Franța: Un elev a fost ucis, iar alți trei răniți

HotNews acum 9 ore
Un elev de 15 ani a fost reținut în atacul care a făcut patru victime la liceul Notre-Dame-de-Toutes-Aides din orașul francez Nantes, relatează The Guardian. Unul dintre elevii care a fost înjunghiat a murit. Atacatorul a înjunghiat patru persoane î

Minivacanța de 1 Mai – CFR Călători introduce trenuri suplimentare către Litoral. Cel mai lung traseu este de 20 de ore

HotNews acum 12 ore
CFR Călători anunță că timp de zece zile vor circula din câteva orașe mari ale țării trenuri suplimentare spre Constanța și Mangalia. Unele vor circula începând cu data de 25 aprilie, iar ultimele vor pleca pe 4 și 5 mai. Compania recomandă călători

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 25 aprilie, de la ora 20.00

Gandul acum 5 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde jurnalistul Ion Cristoiu și analistul geopolitic Dan Dungaciu disecă cele mai fierbinți evenimente interne și internaționale ale săptămânii! Cu o combinație unică de experiență, perspic

CFR Cluj a dezmembrat-o pe Farul în semifinalele Cupei României. Finală cu Hermannstadt, pe 14 mai

Adevarul acum 4 ore
În Gruia, joi seară, CFR Cluj a dispus cu 4-1 de Farul, în semifinalele Cupei României la fotbal. În ultimul act, pe 14 mai, la Arad, echipa lui Dan Petrescu se va duela cu Hermannstadt, care a dispus, cu o zi înainte, de Rapid, scor 2-1, în prima s

Soţia şi copilul fotbalistului ecuadorian Jackson Rodríguez, răpiţi în timpul unei spargeri / Jucătorul s-a ascuns sub pat

News.ro acum 9 ore
Soţia fotbalistului ecuadorian Jackson Rodríguez şi copilul lor în vârstă de doar 5 ani au fost răpiţi miercuri, când bărbaţi necunoscuţi au pătruns în locuinţa lor în căutarea fundaşului echipei Emelec. Jucătorul le-a spus anchetatorilor că s-a asc

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

11°/17°
lun.

7°/16°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

10°/18°
dum.

6°/15°
lun.

4°/16°
Constanta
acum

vin.

9°/25°
sâm.

13°/16°
dum.

10°/13°
lun.

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

11°/23°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/16°
lun.

6°/18°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

8°/15°
lun.

12°/18°