Iubeşte meseria de barman şi îi palce să vadă oamenii fericiţi. Are propiul bar de cartier şi trăişte zilnic alături de clienţii ei criza economică.

Meseria i-a ales-o destinul şi după ce a servit prima dată şi-a dat seama că i se potriveşte ca o mănusă. „M-am dus la şcoala de comerţ. Vroiam să fiu vânzătoare şi asta credeam că sunt până când ne-au luat şi ne-au dus în practică la restaurantul Feroviarul, în gara din Craiova. Când m-am văzut acolo am început să plâng, nu îmi venea să cred ce mi se întâmplă. Am stat pe la bucătărie, dar până la urmă m-au trimis pe sală să schimb scrumiere. Un bătrân m-a văzut cum plângeam şi ştergeam la scrumiere şi mi-a spus că o să am mare noroc cu meseria asta şi mi-a dat 10 000 bacşiş”, îşi aminteşte Ioana.

În scurt timp a învăţat toate tainele meseriei de barman. A înţeles repede rostul zicalei „clientul nostru, stăpânul nostru” şi a început să câştige bacşişuri. „Am început să mă duc cu colegele mele la baruri ca să învăţăm meserie. Ospătăriţele ne ajutau şi ne lăsau pe noi să servim. Mai făceam şi noi un ban şi eram tare mândre când la finalul serii spuneam cât am câştigat.

În scurt timp, am trecut peste concepţia aceea că barmaniţele şi ospătăriţele sunt femei uşoare”, a povestit Ioana Vâlcea.

Are un bar de cartier

După ce a lucrat la restaurante mari din Craiova şi Slatina, Ioana şi-a deschis barul ei. Unul mic, de cartier, fără fiţe. ”Prima dată am lucrat la Restaurantul Oltenia din Craiova, apoi am venit în Slatina şi am lucrat la restaurantul Izvorul Rece din Pădurea Strehareţi, apoi la o cramă şi la o berărie în oraşul vechi. În ’92 mi-am deschis e un bar. Am luat credit de la bancă 600 de lei şi am cumpărat un teren. Nu am vrut să fie unul de fiţe, ci un loc pentru oameni obişnuiţi. Să vină să bea o bere, două la preţ mic, să se simtă în largul lui”, a spus barmaniţa.

Clienţii, trişti ş