Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iliescu la RFI : Eu sunt un avantaj pentru Geoană, nu un inconvenient

Publicat in rfi, luni 23 noiembrie 2009 ·

Ion Iliescu susţine la RFI că el este un avantaj pentru Mircea Geoană şi nu un inconvenient. "Cred că eu sunt un avantaj, adică cele 30 şi ceva la sută reflectă tocmai sprijinul pe care i l-am acordat. Pentru ţară, în momentul de faţă, cel mai important lucru este stoparea domnului Băsescu", declară preşedintele de onoare al PSD. El mai afirmă că referendumul este o "demagogie ordinară".

Ion Iliescu susţine la RFI că el este un avantaj pentru Mircea Geoană şi nu un inconvenient. Preşedintele de onoare al PSD (audio) le-a declarat Magdei Prelipceanu şi lui Dragoş Ghiţulete că referendumul este o "demagogie ordinară".

I.I. : Asta e o demagogie ordinară, referendumul acesta inventat de domnul Băsescu, referendum care nu are nici o finalitate, pentru că orice modificare a Constituţiei presupune - e o reglementare prin Constituţie - o acţiune parlamentară, cu două treimi de voturi în Parlament, pentru a putea promova nişte modificări ale Constituţiei. Dânsul a făcut din această chestiune o manevră electorală pentru alegerile prezidenţiale. De fapt, trebuia respinsă, acţiunea celor cinci ONG-uri era corectă, n-avea ce să caute această suprapunere pentru alegerile prezidenţiale a unui referendum care nu are nici o finalitate, nu poate să aibă o finalitate.

Rep : Cum priviţi scorul lui Mircea Geoană ?

I.I. : Eu cred că dacă priviţi rezultatele votului, trebuie să vedeţi şi alt aspect : domnul Băsescu abia a trecut de 30%, el care avea cu un an - doi ani în urmă cote înalte, peste 50%. Deci domnul Băsescu şi-a pierdut sprijinul unui puternic bazin electoral. Lumea s-a săturat de prezenţa domnului Băsescu în fruntea statului, care a fost factorul cel mai perturbator în viaţa publică, în fiinţarea şi în activitatea instituţiilor de stat. Deci dacă vreţi este un vot anti-Băsescu, limpede, clar. Deci eu cred că la turul al doilea se vor redistribui voturi

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 10 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 20 minute
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 4 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 2 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 51 minute
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 26 minute
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 4 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 7 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/28°
lun.

20°/32°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°