Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentul unicameral, doar după un al doilea referendum

Publicat in Capital, luni 23 noiembrie 2009 ·

Validarea referendumului prin prezenţa la vot a peste 50% dintre cetăţenii cu drept de vot nu înseamnă automat că Parlamentul va devein unicameral şi nici că numărul parlamentarilor se va reduce la 300. Este nevoie de încă un referendum, după ce Parlamentul adoptă o lege în acest sens. Referendumul asupra căruia s-au pronunţat românii în această duminică este doar un simplu act de consultare popular, deoarece nu presupune aplicarea lui imediată. Dacă în cazul reducerii nu

Validarea referendumului prin prezenţa la vot a peste 50% dintre cetăţenii cu drept de vot nu înseamnă automat că Parlamentul va devein unicameral şi nici că numărul parlamentarilor se va reduce la 300. Este nevoie de încă un referendum, după ce Parlamentul adoptă o lege în acest sens.

Referendumul asupra căruia s-au pronunţat românii în această duminică este doar un simplu act de consultare popular, deoarece nu presupune aplicarea lui imediată. Dacă în cazul reducerii numărului de parlamentari procedura este mai simplă, întrucât Constituţia prevede că este o o chestiune asupra căreia se decide prin Legea electorală, deci Parlamentul ar putea modifica legea actuală, pentru a institui un Parlament unicameral este nevoie de modificarea Constituţiei şi, deci, de o nouă consultare populară.

Reducerea numărului parlamentarilor necesită modificarea Legii electorale

Pentru reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane, validarea referendumului înseamnă modificarea ulterioară, de către Parlament, a Legii 35/2008 privind alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Acest lucru se întâmplă după ce referendumul este validat de prezenţa la vot a cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. Astfel, pentru ca opinia majorităţii alegătorilor să fie luată în considerare şi referendumul să fie validat de către Curtea Co

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Spania propune impozit de 100% pentru locuinţele cumpărate de cetăţenii din afara Uniunii Europene

Mediafax acum 27 minute
Anunţul a fost făcut în cadrul unui forum economic de la Madrid, unde şeful guvernului spaniol a prezentat situaţia actuală a pieţei imobiliare. Potrivit datelor prezentate de premier, în 2023, cetăţenii din afara UE au cumpărat 27.000 de proprietăţ

Seulul susține că 300 de soldați nord-coreeni au fost uciși, iar mii au fost răniţi în Ucraina. „Li s-a ordonat să se sinucidă decât să fie luaţi prizonieri”

Ziare.com acum 25 minute
Aproximativ 300 de soldaţi nord-coreeni au fost ucişi şi 2.700 au fost răniţi luptând alături de Rusia în Ucraina, a declarat luni, 13 ianuarie, un deputat sud-coreean, citând agenţia de spionaj a Seulului, transmite France24. Memorandumurile găsite

O cometă rară poate fi vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

News.ro acum o ora
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, relatează BBC. Nasa a declarat că strălucirea viitoare a unei comete este „de notorietate” greu de prezis, dar că cometa

Pușcașii marini au fost trimiși în Los Angeles. Președintele Biden și-a exprimat compasiunea față de familiile celor care și-au pierdut viața în urma incendiilor

Ziare.com acum 40 minute
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, și-a exprimat solidaritatea cu familiile celor 24 de persoane din California care și-au pierdut viața în urma incendiilor devastatoare. Acesta a subliniat că procesul de reconstrucție a orașului Los Angeles va

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 11 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

A fost cutremur noaptea trecută în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 50 minute
În ziua de 14 Ianuarie 2025, la ora 00:05:11 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.2, la adâncimea de 78.2 km. Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraş

Pep Guardiola şi soţia sa Cristina Serra s-au despărţit după 30 de ani de relaţie

Mediafax acum 45 minute
Separarea a avut loc în decembrie 2024, dar cuplul a păstrat discreţia timp de o lună. Vestea a început să circule mai întâi în Argentina, apoi în Spania. Conform El Periodico, cei doi locuiesc deja în case separate, iar doar câţiva prieteni apropia

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 12 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 10 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 8 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Vremea

București
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

-1°/6°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-8°
mar.

-8°/3°
mie.

-2°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°