Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pedeliştii încă susţin că vor negocia cu PNL „despre guvernare”

Publicat in Gandul, luni 23 noiembrie 2009 ·

Declaraţiile liderului PNL Crin Antonescu, potrivit cărora exclude orice alianţă între el şi Traian Băsescu şi nu îl va susţine pe acesta în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, nu îi demoralizează pe liderii PD-L. Înainte de întrunirea Biroului Permanent Naţional, "greii" partidului, precum Emil Boc, Vasile Blaga şi Radu Berceanu au declarat că vor discuta cu liberalii, cu toate că PD-L întotdeauna s-a bazat pe propriiile forţe. "Noi ne bazăm, cum ne-am bazat întotdeauna, în primul rând, pe forţele noastre. Sigur că trebuie să ţinem cont de toate aceste realităţi, dar să vedem deciziile pe care le vor lua oficial cele două partide mâine", a spus secretarul general al PD-L, Vasile Blaga.

Dacă liderul democrat-liberal, Emil Boc, a evitat să dea detalii despre negocierile partidului său cu PNL, limitându-se la a spune că "discuţiile continuă şi niciodată nu se opresc discuţiile şi negocierile în politică", Blaga a spus că PD-L doreşte să negocieze cu toate forţele politice (inclusiv UDMR), susţinând însă că nici unii şi nici ceilalţi nu îşi pot impune reciproc condiţii.

"O să discutăm cu liberalii despre alte subiecte.Nu cred în discuţia cu un candidat care iese şi transmite alegătorilor... că am auzit o formulare: «Sunt depozitarul voturilor celor care...». Nu cred. Nu e vorba aici nici de Crin Antonescu, nici de, eu ştiu, Sorin Oprescu sau alţii...Ce ar fi acuma ca toţi cei care au pierdut şi cumulează vreo 40% din voturile exprimate să iasă şi să dea toţi indicaţii? Şi, eventual, să spună şi de ce dau acele indicaţii. Fiecare ce aranjament a făcut cu viitorul Preşedinte. Cred că trebuie să avem un preşedinte care să-şi vadă de ale lui", a declarat şi Radu Berceanu.

Negocierile în vederea susţinerii Preşedintelui ar "truca" meciul

În ciuda faptului că recunoaşte la rândul său că vor avea discuţii cu liberalii "despre guvernare

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum o ora
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 59 minute
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum o ora
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Preşedintele Isaac Herzog neagă implicarea Israelului în explozia pagerelor Hezbollah

HotNews acum o ora
Israelul pare să nege implicarea sa în exploziile pagerelor membrilor grupării islamiste şiite libaneze Hezbollah, care au făcut zeci de morţi şi mii de răniţi săptămâna aceasta în Liban, scrie duminică agenția de presă DPA, citată de Agerpres. Preş

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 4 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 2 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 2 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Harghita: O femeie şi-a prins mână în maşina de tocat carne / A ajuns la spital cu toate cele cinci degete strivite

News.ro acum 3 ore
O femeie de 42 de ani din judeţul Harghita a ajuns, duminică, la spital, după ce şi-a prins mâna în maşina de tocat carne. Toate cele cinci degete sunt strivite. ”Persoană cu degetele prinse în maşina de tocat carne, în localitatea Satu Mare. La faţ

Vremea

București
acum

19°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

18°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/22°
lun.

18°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

16°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°