Înaintea derby-ului FC Timişoara - Dinamo, fostul fundaş central al bănăţenilor nu ezită să dea în vileag metehnele fotbalului românesc. Sursa: Mediafax
În timp ce românii îşi ling rănile după încă o calificare ratată la un turneu final, microbiştii din zona Oceaniei sunt în delir: Australia şi Noua Zeelandă merg împreună la Cupa Mondială de fotbal din Africa de Sud 2010.
Fundaşul australian Jonathan McKain, fost jucător la FC Naţional şi la Poli Timişoara, povesteşte cum a fost posibil acest dublu miracol. McKain, care de trei ani a pierdut naţionala, evoluează acum pentru Wellington Phoenix, o echipă din Noua Zeelandă înscrisă în campionatul Australiei. McKain a denunţat fotbalul nostru utilizând o română mai fluentă decât cea folosită odinioară de Florin Răducioiu.
EVZ: Cum au fost pentru tine cei cinci ani petrecuţi în România?
Jon McKain: Au fost şi momente grele, dar şi perioade bune. Mai ţin legătura cu Marius Popa, cu Naidin şi cu Abiodun. Mă uit pe internet la rezultate. Văd mereu numai scandal, scandal, scandal... E o problemă dacă în fiecare săptămână e scandal.
Urmează Timişoara - Dinamo. S-a tot spus că, în ultimii ani, toate meciurile dintre aceste două echipe ani au fost aranjate. Timişoara n-a mai câştigat din ’97 în faţa „câinilor”...
Nu am simţit niciodată ceva suspect în meciurile în care am jucat eu. Sau poate că n-am înţeles eu tot...
Cum a fost revenirea la Antipozi?
Acum e bine. Echipa naţională e calificată la Cupa Mondială, joc la o formaţie care are şapte-opt internaţionali ce au contribuit la calificarea naţionalei din Noua Zeelandă. După calificare, a sporit şi interesul în jurul fotbalului. Aici, tot timpul rugby-ul era în prim-plan. Fotbalul nu prea conta. Lucrurile s-au schimbat. Nu mai contează „All Blacks” (n.r. - echipa de rugby), ci „All Whites” (n.