Economia internă va creşte doar cu 1% abia în trimestrele trei şi patru din anul 2010, iar în prima perioadă a anului viitor ne vom aştepta la o stagnare, posibil chiar şi la o scădere a acesteia, a declarat Cristian Ionescu, manager în cadrul companiei Coface România, în cadrul evenimentului Zilele Biz.
Anul 2009 a fost unul dintre cei mai dificili din economia României. Firmele au avut acces dificil la finanţare, multe dintre ele vor încheia pe pierderi şi majoritatea şi-au restructurat activitatea prin reduceri de costuri, de personal sau închiderea liniilor de business neprofitabile, consideră Ionescu.
Potrivit acestuia, întreprinderile mici şi mijlocii au dus-o cel mai greu, 25% din firmele care au intrat în insolvenţă în 2009 fiind IMM-uri.
Referindu-se la anul viitor şi la antreprenorii care vor să-şi deschidă o afacere, managerul Coface consideră că domeniile în care încă mai este rentabil să se investească sunt telecomunicaţiile, construcţiile de echipamente, industria chimică, produsele minerale, echipamentele electrice, utilităţile şi serviciile publice, industria petrolieră şi de hidrocarburi şi businessurile online.
De asemenea, Ionescu spune că anul viitor vor avea de câştigat cei care vor avea cash şi vor putea să încheie tranzacţii ieftine, precum şi cei care au rezistat în 2009, iar la anul îşi vor creşte cotele pe pieţele în scădere.
Tot în 2010, consumul intern va rămâne restrâns, deoarece românii s-au obişnuit să cheltuiască mai puţin, şi vor creşte depozitele în bănci, pentru că din ce în ce mai mulţi oameni îşi pun bani deoparte, gândindu-se la zile negre.
Pe de altă parte, Marius Ghenea, preşedintele PCfun.ro, crede că alte domenii care vor fi atractive pentru start-up-uri în 2010 sunt firmele de avocatură, de contabilitate şi de cercetare.
La fel ca şi Ionescu, nici Ghenea nu se aşteaptă ca anul viitor