Când jurnalistul englez Ed Vulliamy a vizitat capitala României în 1996, a dat cu ochii de grupurile de tineri care îşi duceau viaţa prin canale, în gări sau pe străzi. Anul acesta, Ed a vizitat din nou Bucureştiul şi a descoperit că, abia acum, la 20 de ani după căderea lui Ceauşescu, lucrurile încep să se schimbe în bine. „Aceştia sunt copiii revoluţiei”, spune Vulliamy. „Cei care au fost crescuţi în orfelinatele făcute de Ceauşescu şi care, imediat

Când jurnalistul englez Ed Vulliamy a vizitat capitala României în 1996, a dat cu ochii de grupurile de tineri care îşi duceau viaţa prin canale, în gări sau pe străzi. Anul acesta, Ed a vizitat din nou Bucureştiul şi a descoperit că, abia acum, la 20 de ani după căderea lui Ceauşescu, lucrurile încep să se schimbe în bine.

„Aceştia sunt copiii revoluţiei”, spune Vulliamy. „Cei care au fost crescuţi în orfelinatele făcute de Ceauşescu şi care, imediat după Revoluţie, au fost găsiţi lipsiţi de ajutor în paturi de fier sau, întocmai ca nişte puşcăriaşi. Noul regim i-a lăsat fără ajutor şi i-a lăsat să se decurce singuri. Orfani, fără studii, fără nicio şansă de a avea un loc de muncă, aceştia au ajuns să se drogheze, iar fetele au început să practice singurul job pe care îl aveau la îndemână: prostituţia”.

Mulţi dintre ei au reuţit să plece în Europa de Est, observă jurnalistul. Acolo au încercat să-şi construiască viaţa. Pentru restul, libertatea câştigată la Revoluţie nu a echivalat deloc cu rezolvarea problemelor.

„În Gara de Nord din Bucureşti, multe fete îşi petreceau zile în şir vânzându-şi corpul străinilor - majoritatea britanici”, scrie Vulliamy în „The Guardian”.

„În 2009, viaţa copiilor străzii este la fel de grea precum a fost întotdeauna”, notează britanicul, deşi recunoaşte că începe să se întrevadă un pic de speranţă, în urma implicării unor organizaţii non-profit.

Cei p