Oamenii din localitatea vasluiană Poiana Pietrei s-au dus, ieri, la vot mai mult din reflex. Sursa: Mediafax

Poiana Pietrei este, cu siguranţă, unul dintre satele cele mai sărace din România. Stă ascuns după un deal, în umbra comunei Dragomireşti din judeţul Vaslui, la doi kilometri de orice urmă de asfalt.

Ieri însă, sătenii din Poiană s-au simţit băgaţi în seamă pentru prima dată în ultimii cinci ani. Până şi slujba de dimineaţă s-a terminat mai devreme, cu îndemnul dat de părinte către enoriaşi de a merge neapărat la vot.

Cai şi candidaţi

Trei armăsari se aleargă pe pământul nimănui, chiar la intrarea în sat. Se încordează, se ridică pe picioarele din faţă şi pocnesc brutal din copite în pieptul adversarului. Îşi înfing dinţii unul în gâtul celuilalt, şi-apoi o rup din nou la fugă. „Se mănâncă ca câinii. Ia uite ce se mai gonesc unul pe altul!”, zice moş Ion privindu-i cum se fac tot mai mici de-a lungul câmpului pustiu. Stă în mijlocul drumului, alături de alţi doi săteni.

Trei bărbaţi discută aprins despre fiecare candidat în parte, vorbind unul peste celălalt, aruncând argumente care mai de care mai pertinente. Concluzia: totul e la pământ. Un pământ care în sat a rămas nemuncit, pentru că „tineretul nu mai ştie ce-i munca” şi pentru că „Iliescu ne-a dat pământ, ne dădea câte-un sac de îngrăşământ, ne dădea subvenţii, pe când Băsescu nu dă nimic”.

Lui moş Ion îi ies pletele albe de sub bască, iar mustaţa îi atârnă dincolo de bărbie. Mă însoţeşte până la cârciumă, iar timp de zece minute, cât durează drumul, îmi povesteşte cu nostalgie despre comunism. Şi poate e de înţeles: din cei 70 şi ceva de ani ai săi, cea mai mare parte a trăit-o în fostul regim. Răsuflă greu, dar rămâne limpede la minte şi în glas: „Dacă ar rămâne Băsescu, tot aia, că doar n-am să conduc eu ţara. Eu îl votez,