Situatia electorala a bietului roman, saracul, poate fi rezumata, din pacate, printr-o vorba desteapta din intelepciunea populara: orice ar face si ar drege, pina la urma tot prost iese. In Romania, de la Caragiale incoace, intrebarea cea mai dificila a ramas aceea pusa coanei Joitica de cetateanul turmentat: "Eu cu cine votez?". Este nu numai o intrebare cu virtuti metafizice, dar una, s-ar zice, lipsita pentru totdeauna de un raspuns lamurit si convenabil. Oricum ai intoarce-o iese prost. Romanii n-au avut deocamdata norocul sa gaseasca o solutie potrivita la aceasta chestiune abisala. Din 1990 pina astazi, ei au trebuit sa decida ba intre viclenia lui Ion Iliescu si naivitatea lui Ion Ratiu, ba intre moftul inocent al lui Emil Constantinescu si viclenia aceluiasi Ion Iliescu, ba intre grobianismul scalimb al lui C.V. Tudor si viclenia eternului Ion Iliescu, ba intre ciocoismul lui Adrian Nastase si inflexibilitatea de ghips a lui Traian Basescu. Situatia electorala a bietului roman, saracul, poate fi rezumata, asadar, printr-o vorba desteapta din intelepciunea populara: orice ar face si ar drege, se prabuseste din lac in put. Intimplarea se repeta aidoma si in acest an. Alte masti, aceeasi (veche!) piesa... Pacat de toamna aceasta frumoasa si interminabila, pacat de auriul roscat al frunzelor, pacat de mintea romanului cea de pe urma, ca tot nu-i foloseste la nimic! Are trei candidati principali unul si unul: un Geoana tot mai sters si mai plat, un Antonescu tot mai descompus de intemperii si un Basescu tot mai teapan si mai inclestat in ideile sale putine si fixe. I-am privit cu oarece atentie la ultima "confruntare". Mircea Geoana e mereu si mereu egal cu el insusi, o intruchipare eminenta a neputintei si lipsei. Lipsit de spontaneitate si replici, lipsit de mimica, are o singura calitate care poate stirni voturile: cautatura surprinsa si nula. Orice il surprind