După ce a fost inima imperiului roman, bizantin sau otoman, Istanbulul alocă milioane de euro pentru a-şi asuma, în 2010, rolul de centru cultural al Europei. Dacă Parisul sau Londra au devenit, în timp, „Parisul lui Balzac” sau „Londra lui Dickens”, Istanbulul va fi, fără îndoială, „Istanbulul lui Orhan Pamuk”, mai ales acum, când oraşul de pe malul Bosforului va dori să-şi afirme, prin cultură, aspiraţiile europene. Sursa: Octavian Cocoloş

1 /.

„Mulţi vin şi mai toţi se pierd în atâta exotic, printre moschei şi minarete, ratând, astfel, esenţialul”, spun unii, lăudându-i pe cei ce placă păstrând în gând sirenele vapoarelor, valurile Bosforului spărgându-se de chei sau huruiala motoraşelor învechite care împing bărci pescăreşti înnegrite de timp.

Se spune că îţi trebuie cel puţin zece zile în Istanbul pentru a-l înţelege, iar eu am stat doar cinci, de bună seama l-am înţeles doar pe jumătate. Ar putea fi tocmai jumătatea pe care o ratează amatorii de chilipiruri, cei care, mai eficienţi decât oricare alţii, duc acum renumele Constantinopolului mai departe. Meditând la oraşul său „de la marginea continentului”, Pamuk vorbea despre permanenta sa oscilaţie între fascinaţia Europei, pe de o parte, şi incapacitatea de a se detaşa de trecut, pe de alta. "Ruşinosul secret de familie al Turciei", pe care ţara încă pare a se strădui să-l depăşească.

Apăsate de prea multă istorie, oraşele vechi fac eforturi să-şi afirme contemporaneitatea, fie dând istoriei forme şi culori actuale, fie defilând cu strălucirea şi luxul pe care-l caută îndrăgostiţii de Hollywood. Aşa cum Grecia îşi anunţa cu câţiva ani în urmă metroul nou de la Atena, ambiţia de a deveni platformă economică europeană şi, în Salonicul pe atunci capitală culturală a Europei - arta şi ideile contemporane, Turcia face, la rândul ei, eforturi.

Iar acestea sunt d