Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat astăzi că exclude orice colaborare cu Traian Băsescu. El a adăugat că acesta este "răul cel mai mare" pentru România. PNL nu îl va susţine pe candidatul PD-L în turul al doilea al alegerilor. Sursa: Mediafax
Crin Antonescu a declarat că Traian Băsescu nu este un reprezentat al dreptei, ci un "populist". Liberalul a mai susţinut că dacă va exista o înţelegere cu liderul PSD Mircea Geoană aceasta nu se va face pe trocul de funcţii într-un viitor guvern, ci pe un proiect politic.
Antonescu a pledat din nou pentru formarea unui guvern în jurul primarului Sibiului Klaus Johannis. Mircea Geoană a răspuns ofertei PNL, precizând că doreşte o majoritate în jurul lui Joahhnis.
Preşedintele PNL a precizat că nu a avut discuţii, până la această oră, nici cu reprezentanţii PSD, nici cu cei ai PD-L, iar dezbaterii referitoare la viitorul guvern nu au avut loc nici în interitoriul partidului său. "Electoratul care m-a votat nu este al meu. Electoratul cunoştea declaraţiile mele de intenţie", a spus el, întrebat dacă nu se teme că îşi va pierde alegătorii dacă îi va îndemna să voteze cu Mircea Geoană.
Candidatul liberal a subliniat că ceea ce vor face alegătorii săi va fi decisiv pentru rezultatului celui de-al doilea tur de scrutin. El s-a arătat extrem de nemulţumit de unele comentarii conform cărora ar fi fost dispus să negocieze postul de premier cu Traian Băsescu.
"Câştigul cel mare al acestui tur a fost ieşirea la vot a unor categorii extrem de importante pentru societatea românească- tineri şi intelecutali. Revenirea lor în jocul electoral este un lucru pe care noi trebuie să îl păstrăm şi mă simt obligat să o fac. Am ratat o mare şansă de a schimba România din temelii", a comentat Antonescu. "Recenta şi brusca orientare de dreapta a lui Traian Băsescu este un truc elec