Cea de-a IX-a ediţie Internetics şi-a desemnat câştigătorii. Cu peste 240 de lucrări înscrise în cadrul celor 3 categorii principale de concurs - "Site-uri, microsite-uri şi bloguri de promovare", "Best use of" şi "Campanii interactive", Internetics s-a dovedit festivalul cu cel mai râvnit trofeu din online-ul românesc. FourHooks a fost desemnată agenţia anului, adunând cel mai mare punctaj din concurs cu proiectele câştigătoare.
La categoria "Site-uri, microsite-uri şi bloguri de promovare", care a atras şi cele mai multe înscrieri, respectiv 141 de lucrări, juriul a desemnat următorii câştigători: proiectul "Metropotam Interbelic - microsite", înscris de FourHooks la secţiunea "Mâncare şi băutură" şi dezvoltat pentru clientul URSUS Breweries - Timişoreana, la secţiunea "Publicaţii şi media" - câştigător "Discovery Metropotam" , înscris de FourHooks pentru clientul DiscoveryNetwork şi la secţiunea "Servicii publice"- câştigători "Digital Zoo" înscris de My Web Interactive şi dezvoltat pentru clientul UPC, precum şi www.ioanid.com, dezvoltat de Kinecto pentru Grădiniţa Ioanid. Dintre aceştia, "Metropotam Interbelic - microsite" este marele câştigător al secţiunii, fiind distins cu aur.
În categoria "Best use of" s-a acordat un singur premiu proiectului "Lumea fără zero" pentru "Best use of advertising games", înscris de Webstyler şi dezvoltat pentru Coca-Cola. La categoria "Campanii interactive" s-au desemnat 3 câştigători: "Lumea fără zero" (Webstyler, Coca-Cola), secţiunea "Mâncare şi băutură", "Coşul zilnic" (Interactions pentru clientul Mega Image) la secţiunea "Retail şi comerţ electronic" şi "Metropotam Interbelic" (FourHook, URSUS Breweries). Dintre aceştia "Lumea fără zero" (Webstyler, Coca-Cola) şi "Coşul zilnic" (Interactions pentru clientul Mega Image) au luat argintul. Juriul a acordat şi două premii speciale: squish.ro pentru "Best use of