Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ilfovul şi Capitala urmează la vot

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 24 noiembrie 2009 ·

Peste 70% dintre cei care s-au prezentat, duminică, la referendumul din Voluntari, la nord-est de Bucureşti, au răspuns cu „da” la în trebarea „Sunteţi de acord cu modificarea delimitărilor teritoriale ale oraşului Voluntari, în vederea transformării lui în sectorul 7 al Capitalei?”. Sursa: Vlad Stănescu

Astfel, au de clarat că vor buletin de Bucureşti 12.034 de locuitori din Voluntariul vechi şi 2.046 din zona bogată a localităţii, Pipera.

„E primul pas spre înfiinţarea zonei metropolitane. Sper ca ilfovenii şi bucureştenii să ne sprijine, să în ţe leagă că-i spre binele tututor ca Bucureştiul să-şi mărească teritoriul. Noi oferim sute de hectare de teren unde se pot construi noi cartiere, iar cele trei păduri pot mări suprafaţa spaţiului verde al Capitalei”, spune primarul din Voluntari, Florentin Pandele. Viceprimarul Capitalei, Victor Iovici, care-i ţine locul primarului general Sorin Oprescu, de când acesta a intra în cursa pentru Cotroceni, se declară pentru noul sector: „E bine că a trecut referendumul, vom colabora cu Prefectura Ilfov, să sperăm că se va înfiinţa. Capitala nu mai are spaţiu, trebuie să se dezvolte”. Votul de la Voluntari a fost „validat” verbal şi de Oprescu.

Însă, pentru ca zona metropolitană să existe, e nevoie că, la rândul lor, şi ilfovenii, şi bucureştenii să susţină această schimbare administrativă.

Potrivit autorităţilor, următorul pas este ca Prefectura Ilfov să organizeze un nou referendum, în cadrul căruia să-i întrebe pe locuitorii judeţului dacă au ceva împotriva unui nou sector pentru Bucureşti. Dacă şi acesta va fi pozitiv, Prefectura Capitalei va trebui să monteze iar cabinele de vot. Vor fi chemaţi la urne bucureştenii, nevoiţi să răspundă, cu „da” sau „nu”, la aceeaşi întrebare.

Potrivit edililor locali, Bucureştiul numără aproximativ 2 milioane de locuitori. La

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac în gara din Hamburg! Cel puțin 13 persoane rănite

Ziua Constanta acum 8 ore
Cel puțin 13 persoane au fost rănite, dintre care unele în stare critică, după ce o femeie a început să le înjunghie într-o gară din Hamburg, Germania, potrivit autorităților locale. Suspecta este în arest, potrivit știripesurse.ro. Incidentul a avu

„Românii au talent” 2025 – Cine câştigat finala şi marele premiu de 120.000 de euro

HotNews acum 5 ore
Damaris Lupu, o tânără de 14 ani, care a oferit un moment impresionant de contorsionism, a câştigat finala concursului „Românii au talent”, sezonul 15, de la Pro TV şi, totodată, marele premiu de 120.000 de euro. Damaris Lupu este o elevă de 14 ani

Anamaria Gavrilă: „Sistemul încearcă să scape de mine și de POT. Propun alegeri anticipate”

HotNews acum 9 ore
Deputata Anamaria Gavrilă, președinta POT, a propus organizarea de alegeri anticipate „în contextul presiunilor publice lansate de unele inițiative așa zis civice”, se arată într-un comunicat transmis vineri de partidul condus de parlamentară. Anunț

Ministerul Educației și Cercetării urmărește cu atenție situația studenților români de la Universitatea Harvard

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Educației și Cercetării este informat cu privire la decizia Administrației SUA de a revoca certificarea programului Universității Harvard pentru studenți internaționali și schimburi academice (SEVP) și urmărește îndeaproape evoluțiile în

Universitatea Harvard îl dă în judecată pe Donald Trump pentru că i-a interzis să mai primească studenți străini

Libertatea acum 12 ore
Harvard a dat în judecată administrația Trump după ce aceasta a decis să interzică accesul studenților internaționali în universitate, ceea ce a dus la o escaladare drastică a disputei dintre cele două părți, relatează Newsweek.

A murit Leonard Zăicescu, ultimul supraviețuitor din România al Pogromului de la Iași

HotNews acum 6 ore
Leonard Zăicescu, supraviețuitor al Pogromului de la Iași și al Trenurilor Morții din vara anului 1941, s-a stins din viață, vineri, la vârsta de 98 de ani, potrivit Agerpres. Reprezentanți ai Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din

Ambulanță implicată într-un accident în Cluj. O pacientă și trei membri ai echipajului au fost transportați la spital

Adevarul acum 7 ore
O ambulanță a fost implicată într-un accident vineri seara în județul Cluj. Trei membri ai echipajului și o pacientă, care era transporată în vehicul, au fost duși la spital pentru îngrijiri suplimentare.

Război în Ucraina, ziua 1185: Cel mai mare schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina din 2014

HotNews acum 12 ore
Ucraina și Rusia au început vineri cel mai mare schimb de prizonieri de război de la începutul agresiunii ruse asupra țării vecine în 2014, relatează jurnaliștii de la The Kyiv Independent. În urma acestui schimb, câte 1000 de prizonieri din ambele

VIDEO George Simion îndeamnă la „proteste pașnice”. „Nu cred că o să treacă multe luni până când vom avea alegeri anticipate”

HotNews acum 8 ore
Deputatul George Simion, liderul AUR, le-a transmis susținătorilor săi că „trebuie să luptăm mai departe”, vineri, într-o intervenție live pe rețelele sociale, și a făcut apel la acțiuni și proteste pașnice. George Simion l-a criticat pe președintel

Două aeronave militare ruseşti, suspectate de încălcarea spaţiului aerian finlandez

HotNews acum 7 ore
Două avioane militare ruseşti sunt suspectate că au încălcat vineri spaţiul aerian finlandez, a anunţat Ministerul Apărării din Finlanda, potrivit AFP. Incidentul a avut loc vineri după-amiază, în largul coastelor oraşului Porvoo din sudul Finlandei

Vremea

București
acum

16°
sâm.

13°/21°
dum.

12°/13°
lun.

10°/12°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/24°
dum.

10°/11°
lun.

10°/11°
mar.

10°/12°
Constanta
acum

14°
sâm.

14°/22°
dum.

14°/19°
lun.

13°/17°
mar.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

7°/14°
dum.

7°/14°
lun.

9°/16°
mar.

9°/15°
Timisoara
acum

sâm.

9°/13°
dum.

6°/18°
lun.

8°/22°
mar.

11°/22°