Subcomisarul a predat fizică la şcoala generală şi a trecut în rândurile poliţiştilor la sfatul soţiei, pentru că ambii erau profesori şi nu le ajungeau salariile. Subcomisarul Sorin Muntean a corectat timp de 14 ani dosarele penale întocmite de agenţii şi ofiţerii din Poliţia Timiş.
Poliţistul face parte din rândurile ofiţerilor de cercetări penale la care ajung toate dosarele, pentru a face toate verificările înainte ca acestea să fie finalizate. Asta pentru ca oamenii legii să se asigure că probele şi toate actele procedurale erau întocmite corect, pentru a nu fi răsturnate cu uşurinţă de avocaţi în timpul proceselor.
„Poliţiştii de la cercetări penale sunt filtrul calităţii dosarelor care pleacă de la poliţişti şi ajung la procuror”, a spus subcomisarul Sorin Munteanu, care a condus în ultimii cinci ani ofiţerii Serviciului Cercetări Penale din Poliţia Timiş. Măsura calităţii muncii poliţiştilor de la cercetări penale s-a măsurat în dosarele penale în care s-au obţinut condamnări, deoarece avocaţii nu au avut cum să răstoarne probele împotriva celor cercetaţi. Poliţistul este un maestru al detaliilor, mai ales că este un specialist în ştiinţele exacte. El este la bază profesor de fizică.
„Imediat după absolvirea liceului am dat admitere la Facultatea de Fizică. Nu am fost admis. Concurenţa era mare, se băteau cinci candidaţi pe un singur loc”, îşi aminteşte poliţistul. El a fost obligat să îşi efectueze stagiul militar, iar orice „evadare” din armată şi-a petrecut-o la studiu. „Când aveam permisie mergeam la ore de fizică şi de matematică. Eram hotărât să intru la facultate. După armată am dat admitere şi am intrat pe locul opt”, a mai spus poliţistul.
Şi-a cunoscut soţia în facultate
În timpul facultăţii a cunoscut-o pe soţia sa, cu care s-a căsătorit repede, încă din anul întâi. „Şi ea a căzut la admiterea în facul