România fotbalistică este ţara în care antrenorii se shimbă mai des ca ciorapii şi, cu toate acestea, performanţa adevărată pute de la o poştă, astfel că marile echipe europene se feresc să ne aibă prea mult prin preajmă.
Fără o bază managerială solidă, dependente de humorile patronilor-finanţatori-profitori, aproape toate echipele modifică periodic, de regulă de mai multe ori pe parcursul unui sezon competiţional, peisajul de pe banca tehnică, în funcţie de bileţelul venit din lojă.
“Şocul” din vestiar, cel mai des dintre motivele invocate, este de regulă realizat printr-o rotire a aceloraşi tehniceni. La fiecare demisie-demitere, există cam aceleaşi nume vehiculate pentru posibilii înlocuitori. Ceea ce era rău, să zicem, la Steaua sau Popeşti-Leordeni, este bun la Vasului sau Braşov şi viceversa. Paradoxal, această “rotaţie a cadrelor” a avut, cel puţin până acum, efecte pozitive.
Marius Lăcătuş a fost dat afară din Ghencea, iar luni seară a obţinut a opta victorie consecutivă, cu una mai mult decât numărul de pe tricoul care l-a făcut celebru, cu FC Vaslui, echipa care l-a preluat după ce a fost luat la şuturi de Gigi Becali. Săptămâna viitoare se întoarce în Ghencea, locul unde a cunoscut gloria şi umilinţa.
Ioan Ovidiu Sabău a stat doar o noapte la Dinamo, de unde a fost alungat cu invective de fraţii Becali, care i-au răscolit amintiri dureroase (tragicul accident rutier) pentru a-l alunga din Bucureşti. A ajuns în primul oraş electrificat al Europei, Timişoara, unde luni a obţinut, după 12 ani, o victorie împotriva echipei care l-a aruncat ca pe o măsea stricată.
Nicolo Napoli a fost considerat prea „mititel” pentru obiectivele măreţe ale Universităţii Craiova. A ajuns la nou-promovata Astra pe când echipa era considerată ca şi retrogradată. Luni, a câştigat cu Steaua, după ce provocase prima înfrângere a Rapidului din campionat,
