Un minor de 17 ani s-a ales cu dosar penal după ce a votat la alegerile prezidenţiale într-o secţie specială din orasul Găeşti, judeţul Dâmboviţa, transmite Mediafax.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa, băiatul este din judeţul Teleorman, dar locuieşte fără forme legale în comuna Mogoşani, judeţul Dâmboviţa, unde îngrijeşte de vacile sătenilor, pentru fapta sa riscând o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între şase luni şi trei ani.
"Preşedintele secţiei de votare 344 din Găeşti a anunţat Poliţia că un minor a reuşit să voteze. Neregula a fost descoperită în momentul când se verificau tabelele cu votanţi. Cel mai probabil a intrat în secţia de votare, a prezentat buletinul şi a votat. În acel moment nimeni nu a verificat buletinul pentru a vedea vârsta acestuia. Abia după ce a votat băiatul, preşedintele secţiei s-a uitat la codul numeric personal din cartea de identitate şi a chemat Poliţia. Acum, minorul care a votat riscă de la şase luni la trei ani de închisoare", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa, subinspector Ioana Preda.
Preda a mai precizat că în urma alegerilor prezidenţiale de duminică s-au primit 126 de sesizări, iar în 28 de cazuri s-au întocmit dosare penale pentru mită electorală şi fapte de lovire, cercetarile continuând pentru stabilirea împrejurărilor în care au fost comise infracţiunile şi stabilirea vinovaţilor.
Din totalul sesizărilor primite, au fost aplicate trei sancţiuni contravenţionale, iar în urma verificărilor efectuate de către poliţişti în 60 de cazuri s-a constatat că aspectele sesizate nu se confirmă, notează Mediafax.