Confruntarea aproape permanent dură dintre raţiune şi sentimente asupreşte crunt sensibilele bipede. De câţiva ani buni urmăresc cu nemărginită compasiune răvăşirea peste măsură care-l perpeleşte pe bietul domn George Copos. Întâmplarea a făcut ca personajul despre care vorbesc să întâlnească, în tinereţea sa neprotejată, fotbalul. Şi nu oriunde. L-a întâlnit în Giuleşti, loc al contaminării maxime. Simţirea la început samsungistă pentru Rapid a plusat neiertător în bugetul sentimental al domnului Copos. Omul a început să plutească, să iubească, să se abandoneze în voia înălţării pe val. Luna de miere a tranziţiei a fost de vis. Nu însă şi eternă. În concurenţă cu viaţa, visul a început să se destrame, sentimentele au devenit treptat un lux costisitor, marea iubire a domnului Copos a fost prozaic înghesuită în conflictul dintre investiţie şi profit. Conflict din care, prin sacrificiu de sine, domnul Copos încearcă să salveze farmecul veţii. O spune răspicat, pe cale blogistică, chiar domnia-sa, patronul Rapidului: "Intenţia mea de a mă retrage de la Clubul Rapid nu are cale de întoarcere. Sufletul meu va rămâne însă pentru totdeauna alături de echipa din Giuleşti, indiferent ce se va întâmpla, fiindcă pentru mine Rapidul nu este o afacere, ci, aţi ghicit!, farmecul vieţii". Declaraţia domnului Copos beneficiază de prezumţia sincerităţii. Rapidul este o echipă pe care suporterii ei ştiu s-o iubească frumos. De la aceşti suporteri este posibil să se fi molipsit şi domnul Copos. Astfel, domnia-sa capătă, după cum singur recunoaşte, dublă calitate. De suporter şi de patron. Pentru suporter, echipa este de iubit. Pentru patron, echipa este de vânzare. Iar concilierea înţeleaptă, înainte de orice, trebuie realizată între suporterul-patron şi patronul-suporter. Abia după această împăcare în sine cred că domnul Copos poate aborda cu şanse de reuşită tratativele de vânzare a