În 2010 este posibilă o creştere economică, dar sunt necesare ajustări dureroase.
Criza internaţională a curmat înalta creştere economică a României din ultimii ani. Ea a reliefat slăbiciuni majore ale economiei autohtone, care erau oglindite de deficite bugetare structurale mari (de peste 5% din PIB în perioada 2006-2008) şi dezechilibre externe de două cifre (amintesc că dezechilibrul structural este ocultat de o creştere economică peste potenţial, ce aduce încasări bugetare adiţionale numai temporare). Nu fac parte dintre cei care circumscriu necazurile interne numai unui mix greşit de politici economice. Cei care îmbrăţişează această teză nu înţeleg sau subestimează contextul impus de reguli de funcţionare a UE, care a obligat la deschiderea totală a contului de capital, la renunţarea la mijloace de intervenţie în economie care să descurajeze mişcări de capital speculative, la practicarea unei neutralităţi a politicii fiscale ce nu a favorizat capitalul autohton şi altele.
Neglijenţe în politica economică internă
Nu este însă mai puţin adevărat că s-au comis erori flagrante de politică economică. De exemplu, s-a supraestimat potenţialul de creştere durabilă a economiei, supralicitându-se credinţa în rate de mărire a PIB-ului de peste 6-7% anual, ca mijloc de accelerare a convergenţei. Nu s-a înţeles că starea pozitivă a balanţei în sistemul asigurărilor sociale, în ani cu creştere a PIB-ului de peste 7%, este înşelătoare sau temporară; că nu este, deci, normal să legi pensii de salarii în mod mecanic (printr-un coeficient anume 45%). Nu mai amintesc de orientarea masivă de cheltuieli bugetare către salarii şi umflarea personalului din sectorul public. Replica unora, şi anume că deficitele din unii ani nu contează pentru judecarea execuţiilor bugetare viitoare, este aiuritoare, mai ales că, în anii din urmă, am avut de-a face cu creşteri de a
