Modelul norvegian de economisire şi investire a banilor ar trebui luat ca exemplu de către factorii de decizie din România.
Resursele energetice au căpătat o importanţă enormă în secolul trecut, pe măsură ce umanitatea a dezvoltat capacităţi tehnice impresionante care, firesc, pentru a fi puse în mişcare, consumă energie. Multe ţări au avut norocul să beneficieze de astfel de rezerve de petrol şi gaze a căror exploatare a transformat, uneori, la propriu, faţa unui deşert, litoralul unei mări, văi prăfuite şi uitate de Dumnezeu. Chiar şi România a cunoscut o dezvoltare economică importantă în prima parte a secolului al XX-lea, tot ca urmare a exploatării petrolului şi gazelor. Este cam greu de analizat ce a făcut România cu banii obţinuţi de pe urma acelor extracţii, dar aceasta este deja o altă poveste.
Un alt caz interesant îl prezintă Norvegia. Guvernul norvegian a obţinut, începând cu anul 1969, când s-a început exploatarea rezervelor din Marea Nordului, 430 de miliarde de dolari în urma vânzării de petrol şi gaze, fiind cel de-al treilea exportator din lume. Norvegia este avantajată şi de faptul că are un consum intern redus, având în vedere populaţia puţin numeroasă, dar şi accentul pus pe energia verde, ecologică, dezvoltată de ţările scandinave. În mai 1990, Parlamentul Norvegiei a fost de acord cu ideea guvernului, condus atunci de Jan P. Syse, de a crea Fondul Guvernamental al Petrolului. Denumirea i-a fost schimbată în ianuarie 2006 în Fondul Guvernamental pentru Pensii, însă, în continuare, este cunoscut sub vechea lui denumire, Fondul Petrolului din Norvegia. Banii cu care este alimentat Fondul provin din taxele pe care le percepe guvernul norvegian din extracţia de petrol şi gaze, dividendele care îi revin de la compania StatoilHydro ASA, unde deţine 67% din acţiuni (o companie deci controlată de stat), cea mai mare companie petroliferă di
