Lucian Lupu, fiului fostului prefect Victorel Lupu, a fost condamnat astăzi de judecătorii ieşeni la trei ani de închisoare cu suspendare pentru înşelăciune.
Tânărul a fost judecat în stare de libertate, în acelaşi dosar, şi pentru emitere de file CEC fără acoperire, însă magistraţii au constatat că aceste fapte s-au prescris şi că au rămas în picioare numai acuzaţiile de înşelăciune formulate de respectivele societăţi.
Cât timp se află sub puterea mandatului de suspendare a pedepsei, tânărul trebuie să se prezinte lunar la supraveghetor pentru a semna condica de prezenţă.
Lucian Lupu a intrat în atenţia anchetatorilor în anul 2002, pe vremea când tatăl lui, Victorel Lupu, era director la Direcţia de Finanţe Locale Iaşi. Ulterior, Victorel Lupu a ajuns prefect, iar societăţile care erau în proces cu fiul lui au acuzat tergiversarea procesului tocmai din pricina influenţei pe care Victorel o avea în oraş.
După ruperea coaliţiei PSD – PDL, Victorel Lupu a fost înlocuit de la şefia Prefecturii Iaşi de Dragomir Tomaseschi, prefect susţinut de PDL, şi a revenit la şefia Direcţiei de Finanţe Locale Iaşi.