Finanţatorul Stelei vrea să-l schimbe pe Stoichiţă din iarnă, nemulţumit fiind că antrenorul e „prea prieten cu jucătorii". Dacă la finalul meciului cu Alba Iulia trupa din Ghencea era pentru Becali „Super Steaua", peste numai o etapă roş-albaştrii s-au metamorfozat în „circari şi figuranţi".
Lui Gigi Becali nu-i mai place nici de Stoichiţă. Criticat la finalul meciului de la Ploieşti, „Lippi" a fost pus la zid şi ieri, când Gigi Becali a organizat o întâlnire cu presa la palatul din Aleea Alexandru.
„Eu i-am spus lui Stoichiţă de la început să aducă milităria, mai mult nu am ce să fac. Nu pot să fac eu milităria, eu îi spun antrenorului. Eu nu ştiu ce a făcut el, eu i‑am spus să bage jucătorii în cantonament cu două nopţi înainte de meci. Am câştigat mereu când s-a făcut aşa", a tunat patronul Stelei, care s-a legat apoi şi de tactica adoptată de Stoichiţă: „Axul central a fost distrus. Toja nu e mijlocaş defensiv, a mai intrat şi Tănase, care nu prea face faza defensivă. N-am avut forţă să dăm măcar mai multe goluri!".
Deşi deocamdată n-a adus în discuţie posibilitatea de a schimba din nou antrenorul, Gigi Becali le-a mărturisit apropiaţilor că se gândeşte tot mai serios să-i propună actualului manager sportiv, Basarab Panduru, să preia echipa în iarnă, dacă Steaua va continua să se îndepărteze de locul întâi şi va rata calificarea în primăvara europeană.
Unul dintre motivele pentru care Becali îl apreciază atât de mult pe „Pandi" este tocmai faptul că fostul decar din Ghencea este cunoscut ca fiind o „mână de fier".
De altfel, numirea lui Panduru în funcţia de manager sportiv a adus o serie de reguli stricte în vestiarul Stelei. După ce a implementat-o în trecut şi la FC Vaslui, managerul aplică acum „regula cântarului" şi în Ghencea. Greutatea jucătorilor e controlată regulat, iar fiecare kilogram în plus e taxat cu 500 de euro. @N