Nimeni nu e atât de rău cât ai fi înclinat s-o crezi. Viaţa, moartea nu sunt, poate, implacabile. Acest amestec de bun şi rău, acest amestec de bine şi de rău; sau pe care-l crezi că e bun, rău... căci cum să califici lucrurile şi creaturile? Nici bine, nici rău, ci convenabil, neconvenabil. Asta mă prinde, asta nu mă prinde. Îmi place, nu-mi place.
Eugčne Ionesco
Eugčne Ionesco. S-a născut la 26 noiembrie 1909, la Slatina. Debutează în 1927, cu volumul de versuri Elegii pentru fiinţe mici. Publică, în 1934, volumul Nu, premiat pentru critică literară. Se stabileşte în Franţa în 1941. În 1950, are loc premiera primei sale piese, La Cantatrice chauve (Cântăreaţa cheală). În 1970 este ales membru al Academiei Franceze.
Este creatorul, de notorietate internaţională, al teatrului absurdului. Dintre piesele cele mai cunoscute, cităm: Cântăreaţa cheală, Lecţia, Jacques sau Supunerea, Scaunele, Ucigaş fără simbrie, Rinocerii, Regele moare, Setea şi foamea, Lacuna, Jocul de-a măcelul.
Proză, eseuri, memorialistică: Note şi contranote, Între viaţă şi vis, Convorbiri cu Claude Bonnefoy, Jurnal în fărâme, Prezent trecut, trecut prezent, Sub semnul întrebării, Căutarea intermitentă.
Moare în 1994, la Paris. * * *
În timpul ultimului război, într-o dimineaţă de primăvară (aveam să reconstitui mai târziu că era mai 1942), un copil de opt ani ieşea pe poarta casei, ţinut de mână de tatăl său. Trebuie să fi fost o duminică, zi juruită unei plimbări în această tovărăşie. Tocmai sosea un om de statură mai degrabă mică, cu o privire energică. Bună ziua, domnule Vianu, spuse. Tatăl vru să-l poftească, renunţând la plimbare. Nu, răspunse domnul, oricum nu voiam să stau. Am venit doar să te anunţ că plec mâine în Franţa. Am reuşit! Am perceput în vocea lui o satisfacţie, chiar un triumf. Tatăl îi spuse, cu simpatie, că-i părea bine, pentru el. Stră
