Jacques Monsieur, un cetăţean belgian şi cunoscut traficant de arme, a pledat, astăzi, vinovat pentru acuzaţia de export ilegal de piese de avion militar american către Iran, în cadrul unui proces în Statele Unite, potrivit Departamentului Justiţiei, citat de AFP. În vârstă de 56 de ani, bărbatul care locuieşte în Franţa, a fost arestat, în august, pe un aeroport din New York şi a fost prezentat în faţa unui tribunal federal din Alabama.
Monsieur a fost prins de un agent FBI sub acoperire.
El a fost inculpat, la acea vreme, pentru "contrabandă", "spălare de bani" şi "încălcarea embargoului privind vânzarea de arme către Iran", riscând, în total, 65 de ani de închisoare. Pedeapsa acestuia ar putea fi, însă, redusă la cinci ani de închisoare şi plata unei amenzi, în cuantum de 250.000 de dolari, în virtutea procedurii prin care pledează vinovat.
A exportat un avion de luptă
Cu ajutorul unui complice de naţionalitate iraniană, care acum se ascunde, acesta ar fi exportat către Iran piese de schimb pentru F-5, un avion de luptă datând din anii '60, pe care americanii îl vindeau către Teheran înaintea Revoluţiei islamice din 1979.
Statele Unite au impus, de atunci, un embargou asupra vânzării de arme către Iran. În plus, din 1995, un embargou comercial interzice orice export de mărfuri către această ţară.