Lucrările la tronsonul de metrou Drumul Taberei-Universitate au fost declarate de Guvern ca fiind de utilitate publică, statut care permite începerea procedurilor de expropriere a unor terenuri private în suprafaţă totală de peste 15.000 metri pătraţi, din care 1.600 mp teren ocupat de construcţii. Decizia a fost luată printr-o hotărâre privind declararea utilităţii publice pentru lucrarea de interes naţional "Magistrala 5 Drumul Taberei-Pantelimon, Tronsonul Drumul Taberei-Univ
Lucrările la tronsonul de metrou Drumul Taberei-Universitate au fost declarate de Guvern ca fiind de utilitate publică, statut care permite începerea procedurilor de expropriere a unor terenuri private în suprafaţă totală de peste 15.000 metri pătraţi, din care 1.600 mp teren ocupat de construcţii.
Decizia a fost luată printr-o hotărâre privind declararea utilităţii publice pentru lucrarea de interes naţional "Magistrala 5 Drumul Taberei-Pantelimon, Tronsonul Drumul Taberei-Universitate", care stabileşte că expropriatorul este statul român prin compania Metrorex.
Lucrarea va presupune exproprierea unor terenuri proprietate privată (persoane fizice şi juridice) în suprafaţă totală de 15.031 metri pătraţi (din care 1.614 metri pătraţi teren ocupat de construcţii). Conform legii, exproprierea terenurilor necesare realizării lucrării poate fi efectuată numai după ce proiectul este declarat ca fiind de utilitate publică.
Proiect de 700 de milioane de euro
Reprezentanţii Primăriei municipiului Bucureşti şi cei ai companiei Metrorex au semnat, în luna septembrie, un proces verbal prin care au cerut Guvernului să declare lucrările la Magistrala 5 de metrou ca fiind de utilitate publică, arătând că lucrările nu pot fi efectuate fără exproprieri.
Proiectul magistralei Universitate-Drumul Taberei, realizat din credite externe şi alocaţii bugetare, este estimat la apr