Aerofobia, sau frica de zbor, este un fenomen tot mai frecvent. Incidentele aviatice, nefericitele intamplari din Statele Unite, toate acestea au contribuit la cresterea numarului de persoane cu frica de zbor.
Specialistii si psihologii insa cred ca nu sunt motive de teama, iar avionul ramane totusi un mijloc de transport rapid, confortabil si sigur, informeaza fearfreeflying.co.uk.
Persoanele care prezinta aceasta fobie simt teama de a nu cadea in gol, atunci cand se afla in spatii deschise. Ea poate crea depresii, sentimente de vinovatie si toate aceste simptome isi pun amprenta asupra vietii de zi cu zi.
Lipsa intelegerii modului in care functioneaza obiectul de zbor poate fi o alta cauza a aparitiei aerofobiei. De cele mai multe ori, personele care au aceasta problema se gandesc la cat de rau se vor simti cu mult timp inainte de a zbura. Astfel ca la momentul respectiv atacul de panica este iminent.
Aerofobia este mai frecventa in randul femeilor si copiilor decat la barbati. Una din cinci persoane are aceasta frica, dar ea poate fi tratata prin metode de relaxare, psihoterapie, consiliere sau chiar hipnoza.
Scapa de frica de zbor
Cea mai frecventa manifestare a fricii de zbor este atacul de panica. Nivelul adrenalinei creste, cauzand reactii emotionale si biologice. Dereglarile digestive apar imediat, dar si transpiratia in abundenta, palpitatiile, incapacitatea temporara de concentrare, ameteala, gura uscata si respiratie ingreunata.
In aceste cazuri, cel mai important lucru este sa respiram normal. Exercitiile de respiratie pot fi un bun remediu. Inspira o data, atat cat numeri pana la trei, si expira lung, atat cat numeri pana la sase. Repeta procedeul de mai multe ori, fara sa te grabesti.
O greseala frecventa a persoanelor care au frica de zbor este sa consume alc