Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Strada cu noroi până la gât

Publicat in Adevarul, marți 24 noiembrie 2009 ·

Sute de locuitori de pe strada „Gheorghe Ţârdan" trăiesc, zilnic, un adevărat coşmar deoarece „uliţa" lor arată ca după bombardament.

Ciuruită milimetric, la fiecare pas, este aproape imposibil să treci cu maşina şi să nu „iei" vreo groapă, care să te zdruncine serios.

Drumul este impracticabil din cauza noroiului, gropilor şi a grămezilor de pâmânt. Această stradă nu a văzut asfaltul, iar locuitorii ei spun că nici nu sunt şanse să fie modernizată curând.

Viorel Simon spune că, numai în acest an, a fost la un service auto de trei ori pentru a-şi repara autoturismul.

"Mi-am schimbat planetarele şi bucşele şi plăcuţele de frână de nu ştiu câte ori. Numai anul acesta am trecut de vreo trei ori pe la service. Nu vreau să dau vina numai pe strada pe care locuiesc, dar cred că aceasta este între pimele trei într-un clasament al străzuilor execrabile din Focşani. M-am săturat. Vara ne mai descurcăm, dar când vine anotimpul rece este mai rău decât un coşmar. Trebuie să avem încălţămite de rezervă".

Ca la muncile agricole

Cei care locuiesc în zona străzii Gheorghe Ţârdea şi au maşini sunt forţaţi zilnic să treacă proba de teren accidentat, de pe urma căreia maşinile au de suferit.

În plus, pericolul de a ramâne blocat într-o groapă cu noroi este o realitate curentă. Mersul pe jos nu este nici el o opţiune mai bună.

"E ca şi cum ai merge la muncile agricole. Nu e nicio diferenţă. Şi noi şi copii suntem plini de noroi aproape tot timpul pentru că nu avem maşină şi suntem nevoiţi să mergem pe jos", a spus Viorica Renea.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - IGPR - 17 percheziţii în Bucureşti şi în 9 judeţe, într-un dosar privind coruperea alegătorilor / Vizaţi, inclusiv influenceri care au făcut campanie pentru Călin Georgescu / Bărbat care după percheziţii a ieşit în stradă cu o armă, amendat

News.ro acum 37 minute
Şaptesprzece percheziţii domiciliare au loc joi în municipiul Bucureşti şi în judeţele Braşov, Botoşani, Călăraşi, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Maramureş, Mureş şi Timiş, la locuinţele unor persoane fizice, într-un dosar penal,în care se efectuează urmări

Ciolacu: Avem cu un milion de zile de concediu medical mai puţin faţă de 2023. Înseamnă o economie la buget de aproape 250 de milioane de lei

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, joi, la începutul şedinţei de Guvern, că sunt cu un milion de zile de concediu medical mai puţine faţă de 2023, în urma măsurilor luate anul trecut, şi a adăugat că acest lucru înseamnă o economie la buget de apro

Finlanda rămâne cea mai fericită ţară din lume, în timp ce SUA se plasează la cel mai slab nivel. România a coborât pe locul 35 (raport)

HotNews acum 6 ore
Finlanda rămâne cea mai fericită ţară din lume pentru al optulea an consecutiv, potrivit raportului anual al ONU privind fericirea, publicat joi, care plasează Statele Unite la cea mai slabă clasare de până acum. România a coborât trei locuri în cla

Temperaturi de până la 25 de grade săptămâna viitoare. Cum va fi vremea în Capitală

Ziare.com acum o ora
Vremea se va încălzi treptat, în următoarele zile, cu maxime ce vor atinge, pe finalul acestei săptămâni, 16-17 grade şi cu temperaturi de până la 25 de grade săptămâna viitoare, valori specifice unei zile de vară. După data de 24 martie, este posib

Echinocțiul de primăvară 2025: data și ora exactă, ce este și ce înseamnă pentru noi

Wall-Street.ro acum o ora
Echinocțiul de primăvară din 2025 are loc pe 20 martie la ora 11:01 (ora României), marcând începutul oficial al primăverii astronomice și echilibrul dintre zi și noapte. Primăvara, anotimpul renașterii și al reînnoirii, este marcată din punct de ve

Elon Musk a atras 1 miliard de dolari pentru X, într-o nouă rundă de finanţare care evaluează compania la 44 de miliarde de dolari

News.ro acum o ora
Elon Musk a strâns aproximativ 1 miliard de dolari într-o nouă rundă de finanţare prin acţiuni, ceea ce evaluează compania de social media X la 44 de miliarde de dolari şi aduce evaluarea acesteia la nivelul preţului plătit de miliardar în 2022, pot

Human Rights Watch acuză Israelul de „crime de război” în spitalele din Gaza

Adevarul acum 12 minute
Forțele israeliene au provocat moarte și suferință „inutilă” pacienților palestinieni prin atacuri asupra spitalelor din Fâșia Gaza, acuza Organizația neguvernamentală Human Rights Watch (HRW), care consideră aceste acțiuni „crime de război”.

Sorin Grindeanu anunţă că vor mai exista perioade în care traficul rutier pe Valea Oltului va fi închis pentru realizarea de lucrări în zonă

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă că ”în mod sigur” vor mai exista perioade în care Valea Oltului va fi închisă circulaţiei pentru realizarea de lucrări la infrastructura rutieră din zonă.

Lista finală de candidați la alegerile prezidențiale 2025. Cine sunt cei 11 români care vor să ajungă la Cotroceni

Libertatea acum 11 ore
Alegerile prezidențiale din România, programate pentru luna mai, au intrat în linia dreaptă. După validarea ultimilor candidați de către Curtea Constituțională, lista finală cuprinde 11 nume care vor concura pentru funcția de președinte al țării în

Marcel Ciolacu anunță o finanțare RECORD pentru programul Stat-Up Nation

Gandul acum o ora
La începutul ședinței de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a transmis că Executivul va aloca peste 400 de milioane de euro pentru ediția a patra a programului Stat-up Nation. Prim-ministrul susține că este cea mai amre finanțare de până acum p

Vremea

București
acum

12°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

6°/14°
Iasi
acum

13°
joi

2°/13°
vin.

5°/16°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/9°
Constanta
acum

12°
joi

4°/12°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

joi

0°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/15°
dum.

6°/13°
Timisoara
acum

11°
joi

0°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/12°