Venit atunci când ai mai multă nevoie de el, organul oferit de un donator te face să te naşti a doua oară. Acceptarea faptului că ai nevoie de un rinichi, de un ficat sau de o inimă, aşa cum schimbi o piesă uzată la o maşină, e cel mai greu moment al unui transplant.

Avea 46 de ani când a aflat că rinichii lui nu-l mai ajută. A trecut prin dializă şi a ascultat poveştile de viaţă şi de moarte ale colegilor de salon. L-au îngrozit, dar tot din ele şi-a luat puterea de a accepta, prin transplant, rinichiul unui văr. Atunci s-a născut a doua oară, spune bărbatul din povestea noastră.

A aşteptat o minune

Gheorghe Tache are astăzi 56 de ani. „De prin 1995, oboseala profundă şi starea de somnolenţă mă chinuiau zilnic. Nu mi-am dat seama că acestea sunt primele semne ale bolii. Am pus totul pe seama muncii de la serviciu. Mi-am făcut analizele, iar verdictul medicului a fost fără echivoc: în corpul meu se instala insuficienţa renală.

Atunci m-am internat pentru prima dată", povesteşte bărbatul. Gheorge Tache a trecut pe regim alimentar - mai multe legume, mai fără carne, mai cu un ceai -, a eliminat din viaţa lui definitiv alcoolul, tutunul sau cafeaua. Stilul de viaţă „drastic" pe care şi l-a autoimpus timp de opt ani i-a uimit pe medici, iar pe el l-a făcut să spere într-o minune, într-o vindecare miraculoasă.

Boala a avansat lent, iar în 2003 medicul specialist i-a recomandat să facă dializă de două ori pe săptămână. Mai mult, i-a spus că nu ar fi rău să ia în calcul varianta unui transplant de rinichi şi să caute un donator. „Nu m-am gândit niciodată că sunt în faţa unui drum cu sens unic, al cărui sfârşit este uşor de intuit", spune acum Gheorghe Tache.

„După primele ore petrecute într-un centru de dializă mi-am dat seama, de fapt, în ce stare mă aflu. Discuţiile cu ceilalţi pacienţi - colegi de salon -, care făceau de ceva timp dial