Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) cere suspendarea aplicării Legii 329/2009 în cazul instituţiilor publice de control şi a instituţiilor publice subdimensionate, după o analiză din care a reieşit că activitatea acestora va fi grav afectată dacă angajaţii lor vor fi în concediu. SNFP solicită suspendarea aplicării prevederilor Legii 329/2009, cu privire la acordarea a patru zile libere neplătite pentru luna decembrie, în cele două instituţii, ca urmare a a
Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) cere suspendarea aplicării Legii 329/2009 în cazul instituţiilor publice de control şi a instituţiilor publice subdimensionate, după o analiză din care a reieşit că activitatea acestora va fi grav afectată dacă angajaţii lor vor fi în concediu.
SNFP solicită suspendarea aplicării prevederilor Legii 329/2009, cu privire la acordarea a patru zile libere neplătite pentru luna decembrie, în cele două instituţii, ca urmare a analizei făcute în cadrul Consiliului Naţional SNFP, se arată într-un comunicat de marţi al SNFP.
Sindicaliştii au constatat că activitatea celor două tipuri de instituţii este drastic afectată, generând, pe de o parte, revolta contribuabililor care nu pot beneficia de anumite servicii publice în timp util iar, pe de altă parte, amplificarea actelor de evaziune fiscală, munca la negru, de indisciplină economico-financiară şi a altor fenomene de combătut, fiind afectate, în cele din urmă, veniturile la bugetul de stat.
Luna decembrie a fiecărui an a fost marcată de numeroase acte de încălcare a legii în diferitele domenii iar instituţiile publice au făcut cu greu faţă acestei perioade, susţin sindicaliştii SNFP.
"SNFP atrage atenţia asupra faptului că decizia guvernamentală de reducere a cheltuielilor de personal, în luna decembrie, va amplifica starea de nemulţumire a populaţiei precum şi slăbirea