JOBURI SI CARIERA
La inceputul anului, va exista o scurta perioada de relaxare, pe care insa nu o vor agrea mai deloc. Din februarie si pana in mai, statutul lor profesional se va schimba continuu, iar starea instabila a bugetului ii va impinge sa accepte noi si noi joburi, pasagere ori de lunga durata. Doar in martie se vor simti ocrotiti si ajutati neconditionat, de catre colegi in special. Din luna aprilie, vor fi in stare sa faca drumuri foarte multe ori foarte lungi pentru a satisface cerintele unui job destul de placut de altfel. La inceputul lui iunie, este posibil sa fie promovati ori sa descopere un job care sa ii incante de-a dreptul. Din luna iulie pana in septembrie, vor trece printr-un fel de febra, in sensul ca nu vor mai tine cont de aproape nimic in afara de munca lor. Nu este exclus ca mai ales nativii tineri sa aleaga la un moment dat contracte in strainatate, fiind convinsi ca le va fi mai usor sa se afirme profesional. Cele mai dezavantajate si deceptionate vor fi cadrele didactice, care de abia in decembrie vor considera ca li s-a clarificat cu adevarat statutul si pot privi cu optimism viitorul. Este posibil ca si lucratorii din transporturi sa treaca printr-o situatie oarecum asemanatoare.
BANI
Pana in luna aprilie, ce vor lua pe mere vor da pe pere, iar bugetul va fi "sugrumat" de datorii de tot felul. Se vor bucura de o oarecare relaxare financiara de abia in octombrie, dar in noiembrie vor cheltui pana la ultimul leut. Mai tot timpul se vor simti responsabili pentru bunastarea celor dragi, asa ca vor face si destule greseli. In general, nu este un an in care sa se ajunga la o prosperitate care sa le aduca siguranta financiara, dar cu multa munca si mai putin altruism se va putea trai decent.
IUBIRE
In ianuarie, relatiile sentimentale sunt caldute si mai mult amicale, insa comunicarea intre parteneri e