În schimbul sprijinului, preşedintele PSD va semna că îl va numi pe Klaus Johannis premier. Crin Antonescu şi PNL vor susţine candidatura lui Mircea Geoană în turul al doilea al prezidenţialelor, conform unei înţelegeri negociate de liderii celor două partide şi bătute în cuie imediat după anunţarea rezultatelor. Sursa: MediafaxSursa: Agerpres
1 /.
PSD şi PNL vor semna în zilele următoare un protocol prin care liberalii se vor angaja să îl sprijine pe Geoană să ajungă la Cotroceni în schimbul formării unui guvern după alegeri. Cabinetul PSD-PNL ar urma să fie condus de primarul Sibiului, Klaus Johannis, propus de Crin Antonescu şi acceptat ieri, public, de Mircea Geoană.
În ceea ce priveşte componenţa viitorului guvern, lucrurile nu erau bătute în cuie, dar se vehicula varianta ca jumătate din posturi să fie obţinute de PSD, iar cealaltă jumătate de PNL şi UDMR. Felia de 50% care ar reveni taberei PNL-UDMR ar urma să fie negociată de Crin Antonescu şi Marko Bela separat.
Această alianţă a fost negociată încă de acum o lună, a afirmat liderul PSD Harghita, Mircea Duşa, unul dintre „locotenenţii” lui Viorel Hrebenciuc, cel care a condus tratativele cu liberalii Dan Radu Ruşanu şi Relu Fenechiu. Angajamentul lui Geoană pentru Johannis a fost pus la punct într-o discuţie telefonică Geoană-Antonescu, imediat după anunţarea exit-pollurilor. Antonescu şi Geoană ar urma să aibă astăzi o întâlnire pentru a pune la punct ultimele detalii ale colaborării.
Ezitările PSD, blocate de ambiţiile lui Geoană
Deşi la vârful PSD varianta Johannis- premier nu era pe deplin agreată, deoarece mai mulţi lideri vânau această poziţie, lucrurile au fost tranşate rapid. Decizia a fost ca PSD să adopte o poziţie flexibilă la negocieri, să nu se cramponeze de nicio funcţie, de nicio persoană, să accepte orice condiţii pentru ca