I-ar fi plăcut să devină pictor, dar soarta a făcut să ajungă vopsitor auto, meserie unde pensula şi pânza sunt înlocuite de caroseriile auto şi suflanta cu lac.

La 34 de ani, Gabriel Barbu este unul din meseriaşii anonimi ai epocii moderne. Îşi exprimă valenţele într-un mod inedit, pe caroseria unei maşini, cu pistolul de vopsit în mână.

Gabriel Barbu face parte din noua generaţie de vopsitori educaţi la cele mai înalte şcoli ale meseriei. Când era mic, visa să ajungă pictor. Copil sărac, n-a avut bani să studieze aşa că a ajuns „zugrav de maşini”.

Mâna şi-a format-o la un atelier de cartier, în prezenţa unui maestru recunoscut pe timpuri ca fiind unul dintre cei mai buni vopsitori auto din oraş.„Am pornit pe acestă cale în anii 90, la 18 ani, când m-am angajat ca pregătitor în atelierul nepotului lui Sandu Tătăranu, vopsitor renumit în Buzău. Se muncea rudimentar pe vremea aceea, cu tampoane de lemn şi vopsea nemetalizată. Am început de la munca de jos. Vreo şapte luni am tot şlefuit manual la tot felul de maşini. Apoi a urmat etapa chituirii şi a pregătirii maşinilor iar după doi ani am început să vopsesc. Pe vremea aceea oamenii nu erau chiar aşa de pretenţioşi ca acum”, spune Gabriel Barbu.

Prima maşină vopsită pe furiş

Gabriel povesteşte că i-a fost destul de greu să stea mai bine de doi ani în umbra şefului care îi dădea de făcut treburi cât se poate de banale. El povesteşte că la un moment dat a profitat de lipsa maestrului şi şi-a folosit din plin talentul de meseriaş în ale vopsitoriei.„Mă săturasem să mă tot uit cu jind cum tot vopsea şeful. Aşa că am prins ocazia într-o zi când avea multă treabă pe cap şi a trebuit să plece în oraş. În garaj aveam o maşină pe care tocmai o pregătisem pentru vopsit şi clientul devenise nerăbdător. Mi-am luat inima-n dinţi şi într-o oră n-am avut ce face şi totul a ieşit perf