Se tot lipesc aceste două nume şi cred că e o nedreptate pentru fiecare dintre personaje. Ion Iliescu încă ştie multe, are multe de spus, dar nu din punct de vedere politic, neapărat.
Iliescu de pînă în anii 2000 a fost un personaj activ, nociv la începutul anilor 90, dar şi cu o forţă care încă nu a fost cuantificată de a menţine o oarecare ordine în haosul furtului, furt postrevoluţionar cu care ar fi trebuit să se confrunte oricine ar fi fost preşedinte.
După 2000 Iliescu a girat noul tip de capitalism românesc, asta i se reproşează. El a devenit un soi de mumie respectabilă la care se închina PSD-ul cu toţi mogulii lui. Dar tot odată cu acel mandat, Iliescu a devenit neputincios, exact ca un zeu prea puternic. Singura lui armă au fost etichetele ustuătoare care nici ele n-au funcţionat pînă la capăt: “prostănacul” de exemplu e la un pas să ia preşedinţia.
Iliescu nu mai are forţă de vreo zece ani dar este în continuare divinizat sau demonizat. Are rol de totem, mai curînd. În orice caz, e istorie vie, el ar trebui să-şi scrie memoriile acum, nu să-şi ia înjurături de la adversari.
Vanghelie este un soi de exponent extrem al romanian capitalist dream. Cum poţi să de vii şef absolut peste un colţ de Capitală fără să ştii exact nici măcar cum să te semnezi? Asta a fost pariul lui. Vanghelie a răbufnit dintr-o România ascunsă şi profundă şi a urcat cu viclenie pînă pe genunchiul lui Geoană.
Iliescu e un simbol, stabiliţi voi de care. Vanghelie e un tip activ. Iliescu are idei, crede în diverse utopii. Vanghelie nu cred în nimic. Iliescu are capital simbolic. Vanghelie are bani şi dosare. Cum să-i compari pe cei doi dacă eşti un tip raţional!?
Tradiţionalul PS pentru Pătrăşconiu
Acum mă acuzi de echidistanţă. Omule, problema principală e cum să scrii, să gîndeşti altfel decît un simplu activist. Îmi plac oamenii care luptă pent
