Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grevă japoneză în farmaciile judeţului

Publicat in Adevarul, marți 24 noiembrie 2009 ·

Angajaţii celor 34 de unităţi dâmboviţene protestează astăzi şi mâine, timp de opt oreDecizia farmaciştilor a fost luată după ce Guvernul a modificat termenul de plată către furnizorii de medicamente, de la 60 la 210 zile

După şapte ani de studii pe care au fost nevoiţi să-i parcurgă pentru a deveni specialişti în domeniu şi cel puţin opt ore pe zi lucrate, farmaciştii se văd acum în pericolul de a nu-şi mai putea desfăşurra activitatea în condiţii normale. Aceştia spun că nu şi-au mai primit banii pe medicamentele compensate şi gratuite, pe care le-au eliberat, din luna iulie a acestui an. Acest lucru, spun ei, ar conduce la imposibilitatea unităţilor de a mai acorda medicamente bolnavilor. „Am ajuns să trăim zile de doliu în sistemul farmaceutic. Din economii aproape epuizate, avem impozite de plătit, TVA, chirii şi alte cheltuieli necesare funcţionării. Până la anul ne bazăm pe furnizorii la care am acumulat deja datorii imense”. Aşa explică, în câteva cuvinte, o farmacistă motivele pentru care a recurs la greva japoneză timp de două zile. În aceeaşi situaţie se află şi angajaţii celorlalte 33 de farmacii ale judeţului, care poartă astăzi şi mâine banderola neagră pe braţ.

Pensionarii sunt îngrijoraţi

Greva farmaciştilor stârneşte panică în rîndul pacienţilor. Aceştia se tem că în 2010 nu vor mai primi medicamente compensate sau gratuite. „ Eu, personal, le dau dreptate farmaciştilor. Numai că s-ar putea să atragă indignarea autorităţilor şi să nu iasă nimic bun. Mie îmi este un pic teamă, că s-ar putea, după cum decurg lucrurile, să nu mai pot lua medicamente compensate sau gratuite şi o să-mi dau toată pensia la farmacie”, spune Ghorghe Ţurcanu, un cadru didactic ieşit la pensie.

„Am ajuns la capătul răbdării”

Farmaciştii dâmboviţeni protestează astăzi şi mâine împotriva prelungirii termenelor de plată a datoriilor că

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 35 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 8 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Ministrul român de externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova şi va fi primită de Maia Sandu, în timp ce primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

News.ro acum 8 ore
Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de presă, ministrul român de externe urmând să fie primit

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 4 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 7 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 7 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 13 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

22°
mar.

22°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°