Cel mai vechi tramvai al Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) circulă pe linia 23, între Faur şi Zeţari. Tramvaiul cu cel mai mare număr de kilometri – 1.524.000, adică de 40 de ori înconjurul pământului pe la Ecuator, este fabricat în 1982.
Tramvaiul 4019 cu vagon de tip V2A este cel mai vechi mijloc de transport al RATB, care circulă pe străzile Capitalei. Fabricat în 1982, în uzinele proprii ale RATB, tramvaiul s-a dovedit foarte rezistent şi, pe parcursul celor 27 de ani de activitate, nu s-a defectat.
Tramvaiul a fost condus de mai bine de zece vatmani. Ultimul este Gabriel Stăneasa, de 38 de ani. „Sunt pe acest tramvai numai de câteva luni. Este funcţional, se conduce uşor şi până acum nu mi-a făcut probleme“, spune vatmanul.
Are aceeaşi viteză ca cele noi
Tramvaiul „veteran“ a reuşit până în prezent să parcurgă aproape de 40 de ori lungimea Ecuatorului, de 40.075 de kilometri, adică să facă peste 1.524.000 de kilometri.
Tramvaiul care circulă pe linia 23 nu este prea aglomerat pentru că mijloacele de transport mai vechi nu circulă de regulă în zonele centrale. „Locuiesc în zona Faur şi îl iau de câte ori am ocazia. Nu am ştiut că este cel mai vechi. Ceea ce mă deranjează este scârţâitul, dar în rest are aceeaşi viteză ca şi celelate, circa 40 de kilometri pe oră“, spune Andrei Oancea, un student de 23 de ani.
Filmat de pasionaţii de tramvaie
Dacă unii călători habar nu aveau că se află în cel mai ponosit tramvai din Capitală, alţii sunt la curent cu istoria celui mai vechi mijloc de transport RATB. Este cazul unui tânăr care are o pasiune mai puţin obişnuită pentru mijloacele de transport în comun.
„Ştiam că este cel mai vechi tramvai din Bucureşti. Sunt foarte pasionat încă din copilărie de tramvaie, autobuze şi trenuri. Am acasă filmuleţe şi fotografii cu tramvaie şi autobuze“, spune Şerban Cosmin