În spectacolul „Psihoză 4.48“, de la Teatrul Naţional „Lucian Blaga“ din Cluj-Napoca, regizorul Mihai Măniuţiu „citeşte“ timp de o oră biletul unei sinucigaşe. Piesa scriitoarei britanice Sarah Kane (1971-1999) face o vivisecţie a nebuniei. Psihoza este ca un animal viu care iese din interior şi muşcă trupul din exterior.

Sarah Kane a avut tulburări de personalitate şi a fost internată de două ori. A trăit tot ceea ce a scris. Carnea ei a înregistrat mecanic toate senzaţiile. Sarah Kane nu a ales să se nască în corpul şi în mintea ei.

Iar poemul ei intens, care detestă viaţa, s-a sfârşit tragic, în realitate. Autoarea s-a spânzurat în baia unui spital, imediat după ce a scris piesa şi înainte s-o vadă jucată pe scena londoneză.

S-a dat bătută, la doar 28 de ani. 4.48 AM este ora la care Sarah Kane se trezea, deseori, în pline spasme ale nebuniei. Iar „Psihoză 4.48" nu este o scrisoare de rămas-bun, ci de „rămas-rău", un abandon al unei lumi în care, fizic, ea nu se va mai întoarce niciodată.

Piesa este scrisă cu o sinceritate exhaustivă, având forţa unui studiu de caz în psihiatrie. Este o spovedanie în faţa unui public posibil, scrisă intuitiv, ca pe un monolog cu destinatar. Sarah Kane a conceput-o gândind că va fi jucată postum. Ştiind.

Cum să montezi boala

Piesa nu dă indicaţii asupra numărului de actori care să dea voce demenţei, lăsându-i fiecărui regizor libertatea de a decide. Măniuţiu o multiplică, o înmulţeşte cu 16, şi o lasă să vorbească pe mai multe voci. Iar când o face să tacă, îi lasă scena la discreţie dansatoarei Vava Ştefănescu. Prin interpretare exclusiv gestuală, ea injectează disperarea în fiecare colţ al scenei.

Atunci când psihoza rămâne fără cuvinte şi se manifestă doar în spaţiul interior, răbufneşte în gesturi necontrolate. Două actriţe citesc textul la două microfoane, iar Vava Ştefănescu exec