* ANMRF "Louis Pasteur" Brăila a organizat o masă rotundă pe tema dependenţei de alcool * la acţiune a fost invitat dr. Holger Lux, coordonatorul comunităţii terapeutice pentru consumatorii de alcool de la Şura Mică-Sibiu * Grupul Alcoolicilor Anonimi din Brăila se întruneşte în fiecare miercuri, la ora 17.30, în sediul de pe str. Împăratul Traian
Psihologi, medici, asistenţi sociali, poliţişti, voluntari au participat în weekend la un seminar susţinut la Brăila de coordonatorul comunităţii terapeutice pentru consumatorii de alcool de la Şura Mică-Sibiu, dr. Holger Lux, pe tema dependenţei de alcool. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Naţională Mutuală România Franţa (ANMRF) "Louis Pasteur" Brăila, reprezentând finalizarea proiectului "Alcoolul, tutunul şi abuzul familial: factori de risc pentru sănătatea mintală a tinerilor", derulat în parteneriat cu Direcţia de Sănătate Publică Brăila, Spitalul de Psihiatrie "Sf. Spiridon" şi Societatea Medicilor de Medicină generală/Medicină de familie Brăila. Proiectul este finanţat prin Programul PHARE 2006 şi are ca scop diminuarea efectelor negative ale celor trei factori de risc (consumul de alcool, tutun şi abuzul familial) asupra stării de sănătate a tinerilor. La masa rotundă au participat specialişti ai echipei de proiect, voluntari ANMRF "Louis Pasteur", reprezentanţi ai instituţiilor partenere, precum şi ai Poliţiei de Proximitate, Inspectoratului de Jandarmi, Direcţiei de Asistenţă Socială, Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională. Interesul participanţilor pentru tema abordată a fost foarte ridicat, având în vedere faptul că specialiştii se întâlnesc cu numeroase cazuri de tineri sau chiar copii care ajung în comă alcoolică, dar au şi fapte antisociale, mergând până la violenţă, comise tot sub influenţa consumului de băuturi alcoolice. Dr. Holger Lux a împărtăşit din experienţa obţinu