Parchetul din Mailano a cerut, astăzi, pedepsirea a patru angajaţi Google, după difuzarea unui clip video în care apare un copil cu handicap care este agresat sub privirile altor tineri. Google a reacţionat şi denunţă un "atac direct împotriva Internetului liber şi deschis", scrie AFP. Sursa: AP Photo
David Carl Drummond, fostul preşedinte al consiliului de administraţie Google Italia, George De Los Reyes, fost membru al aceluiaşi consiliu şi Peter Fleitcher, şeful pentru strategii de confidenţialitate în cadrul Google Europe sunt cercetaţi pentru defăimare şi încălcarea dreptului la viaţa privată. Ei riscă o pedeapsă cuprinsă între şase luni şi un an de închisoare.
O a patra persoană, Arvind Desikan, directorul pentru Google Video, riscă condamnarea la şase luni de închisoare.
Înregistrarea incriminantă, difuzată în septembrie 2006 şi care a putut fi accesată timp de două luni, a fost filmată într-o şcoală din Torino şi a provocat un adevărat scandal în Italia, la acel moment.
Clipul a făcut mii de accesări, fiind şters în urma intervenţiei Guvernului şi poliţiei italiene.
Angajaţii Google îşi susţin nevinovăţia, motivând că au şters imaginile la scurt timp după ce "autorităţile au semnalat problema".