Secretarul General al ONU, Ban Ki Moon, a anunţat formarea unui for simbolic, din care fac parte 14 personalităţi cunoscute în toată lumea şi care are ca scop combaterea actelor de violenţă împotriva femeilor.
Astăzi se împlinesc 10 ani de la prima Zi Mondială a Luptei împotriva Agresării Femeilor, ocazie de care Secretarul General al ONU a profitat pentru a atrage atenţia că aproximativ 70% din persoanele de sex feminin suferă de-a lungul vieţii din cauza violenţei fizice sau sexuale.
Reţeaua bărbaţilor celebri, care are ca scop scăderea numărului de acte violente la adresa femeilor, are 14 membri între care se evidenţiază premierul spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero, şeful diplomaţiei italiene, Franco Frattini, scriitorul brazilian Paulo Coelho şi arhiepiscopul sud-african Desmond Tutu. Personalităţile care compun acest grup vor contribui la efortul Naţiunilor Unite de a schimba modul în care sunt tratate femeile în întreaga lume.
"Numai bărbaţii slabi recurg la argumentul forţei fizice pentru a se impune în faţa unei femei. Voi continua să lupt, până la sfârşitul vieţii mele, pentru ca fetele şi femeile să aibă o şansă de a trăi într-o lume în care nu sunt agresate", a declarat clericul sud-african Desmond Tutu, laureat al premiului Nobel pentru Pace în 1984.
Majoritatea femeilor suferă agresiuni din partea persoanelor apropiate, a explicat Secretarul General Ban Ki Moon. Şeful ONU a încurajat un comportament activ în lupta împotriva bărbaţilor care îşi supun partenerele la abuzuri sexuale sau de altă natură. "Rupeţi tăcerea.[...]Uniţi-vă pentru a schimba pentru a schimba practicile şi şi atitudinile care incită, promovează şi sprijină violenţa împotriva persoanelor de sex feminin", a spus Ban Ki Moon.