Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Picătura de cunoaştere

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 25 noiembrie 2009 ·

Frica de injecţii poate fi învinsă

Pentru persoanele care se tem de injecţii, chiar şi simplul gând că acul unei seringi intră sub piele poate provoca reacţii violente, care se manifestă prin plâns sau printr-o frică iraţională. Potrivit experţilor din domeniul sănătăţii, această teamă nejustificată de injecţii ar putea fi un element care afectează procesul de vaccinare împotriva gripei şi, mai ales, împotriva virusului pandemic AH1N1. Din acest motiv, oamenii de ştiinţă au elaborat o listă cu câteva metode ce pot reduce teama şi durerea simţite în timpul vaccinării. „Oamenii îşi fac griji în ceea ce priveşte vaccinarea din mai multe motive, însă durerea simţită şi teama de ace şi injecţii sunt de multe ori bariere care nu pot fi depăşite şi care afectează vaccinarea“, a explicat psihologul canadian Christine Chambers. „Putem spune că persoanele care suferă de anxietate sunt cel mai mult predispuse la a se teme de consecinţele şi efectele secundare asociate vaccinării“, a adăugat psihologul. Fiind îngrijorată de faptul că există foarte mulţi pacienţi care refuză să se imunizeze împotriva virusului AH1N1 din cauza fricii lor de injecţii, Christine Chambers a ţinut să dea asigurări că există lucruri simple care pot fi făcute pentru a reduce durerea pacientului. În primul rând, psihologul le recomandă celor care suferă de această fobie să aplice un unguent sau un plasture anestezic cu 30-60 minute înainte de a face vaccinul. Astfel, ei nu vor simţi nici un fel de durere. Altă idee ar fi distragerea atenţiei. Se pare că această metodă, aplicată în special în cazul copiilor, dă rezultate pozitive nebănuite. Cu alte cuvinte, atunci când vă luaţi inima în dinţi să vă vaccinaţi, nu faceţi atâta caz de injecţia propriu-zisă. Mergeţi la doctor împreună cu un prieten sau, pentru a nu fi atent la conversaţiile pe teme medicale care se poartă în sala de aşteptare, luaţ

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum o ora
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 23 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum o ora
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Sorin Grindeanu îl atacă pe Dragoș Pîslaru după declaraţiile despre Autostrada Moldovei

Mediafax acum o ora
„Acesta este doar unul dintre loturile Autostrăzii Moldovei „pierdut” din PNRR. În realitate, se circulă deja pe mare parte dintre autostrăzile despre care unii – în mod total iresponsabil – spun că nu vor mai fi construite. Nu pot să nu mă întreb,

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum o ora
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum o ora
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 3 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum o ora
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 8 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°