A debutat ca portar la Sportivul Truşeşti în 1976, când era elev de liceu. În anul 1979 merge la Siretul Bucecea, unde cea mai mare performanţă a fost că şi-a pus pirostriile.
„Soţia mea a avut un rol foarte important în carieră, prin înţelegerea de care a dat dovadă. Mai tot timpul am fost plecat de acasă. Atât ca jucător, cât şi ca antrenor, am fost mai mereu pe drumuri. Chiar şi acum nu cred că sunt nopţi în care să ajung mai devreme de 24.00 acasă“, declară Ionel Rotărescu.
Mergea în cantonament cu Ţiţi Dumitriu
Cu toate că juca în meciuri oficiale pentru Siretul Bucecea, mergea în cantonament cu CS Botoşani, echipă antrenată atunci de renumitul Ţiţi Dumitriu. În 1980 se transferă definitiv la CS Botoşani.
În sezonul 1985-1986 formaţia are pe bancă un alt nume greu al fotbalului românesc, Gică Dobrin. Despre antrenamentele cu iz de Bachus ale lui Dobrin, spune că este o exagerare.
„El m-a ridicat. A lucrat foarte mult la psihicul meu. Îmi spunea că sunt mai valoros ca Ducadam. Acest lucru mă făcea să dărâm munţii“, îşi aduce aminte Rotărescu.
Cu toate că este ofertat de Petrolul Ploieşti, cu care a avut o întelegere verbală, a fost încorporat în 1987 la echipa de atunci a Miliţiei, Victoria Bucureşti. I-a fost însă foarte greu să încalce cuvântul dat. După o lună de la sosirea sa la Victoria, este instalat preşedinte al echipei Mitică Dragomir. „Ţinea foarte mult la jucători şi se dădea peste cap pentru a ne asigura cele mai bune condiţii“, rememorează Rotărescu despre „Oracolul din Bălceşti“.
A participat şi la meciuri strategice, dar niciodată nu a trântit un meci de unul singur.
„Primeam ordin de la conducere, pentru a ceda meciul. Mai ales în faţa surorii mai mari, Dinamo. Nu ne puteam opune pentru că eram militar, iar ordinul nu se discută“, crede Rotărescu.
A
